Legat de postarea anterioara vreau sa va asigur ca-mi merge bine (vorba celor de la Simplu, oficial imi merge bine).

Postarea respectiva a fost o simpla idee pe care i-am dedicat-o unei prietene ale carei probleme m-au purtat cu gandul la trecut si la o poveste demult incheiata, la un capitol inchis din viata mea. Va multumesc tuturor celor ce m-ati sunat sau m-ati cautat ca sa verificati daca sunt bine. Va sunt recunoscatoare pentru grija voastra.

Respect si recunostinta pentru cei carora le datoram ceea ce suntem azi

Pentru unele persoane respectul si recunostinta sunt doua cuvinte simple, fara nici o valoare si pe care foarte multi le ignora necunoscandu-le sensul. De multe ori uitam sa spunem cuvantul magic, acel cuvant care face cat o mie de fapte si gesturi: e acel "Multumesc". Uneori suntem atat de ocupati sau avem atat de multe probleme incat uitam sa fim recunoscatori. In alte situatii ne simtim stanjeneti fata de persoana care ne-a intins o mana atunci cand aveam nevoie de ea si realizam intr-un final ce greu ne este sa-i spunem un simplu multumesc. Majoritatea oamenilor au conceptii de genul "te respect, ma respecti", "iti dau ceva trebuie sa-mi dai si tu mie", ceea ce nu e chiar normal. Se considera ca atunci cand faci un efort in a ajuta o persoana o faci dezinteresat, fara a astepta ceva in schimb. De obicei astepti sa ti se multumeasca iar daca acest lucru nu se intampla incepem sa devenim egoisti, sa judecam persoana respectiva devenind razbunatori. Ideal ar fi daca faci un bine sa nu ai nici un interes personal, sa nu astepti nici o recunostinta la schimb. Important ar fi ca ai facut o fapta buna. Important e ca intr-o buna zi acele persoane carora le-ai facut un bine sa-si aduca aminte de tine cu recunostinta, sa fi reusit sa le castigi respectul chiar daca la vremea repectiva nu au realizat. Au fost momente cand am ajutat persoane care mi-au cerut sprijin si care la vremea respectiva mi-au fost recunoscatoare. Din pacate unele persoane au facut din asta un obicei, iar cand incercam sa le explic ca nu ii pot ajuta la nesfarsit m-au considerat o persoana rea.

Cateodata si mie mi-e greu sa fiu recunoscatoare sau sa-mi deschid sufletul spre niste oameni care, desi sunt pe cale de disparitie, au un caracter exemplar, o inima de aur, de teama sa nu fiu dezamagita. Ii sunt recunoscatoare mamei mele, lui Dumnezeu si vietii pentru tot ceea ce mi-a oferit. Am multa recunostinta pentru colegi, profesori, prieteni si chiar pentru cei care m-au dezamagit si mi-au ranit sufletul. Pentru ca datorita lor am devenit mai puternica, ei m-au invatat sa ma ridic atunci cand cad, sa devin mai sigura pe mine pregatindu-ma pentru viitoarele greutati din viata. Consider ca in fiecare om exista si o parte buna de la care putem invata ceva si pentru asta trebuie sa le fim recunoscatori. Exista persoane care arunca cu multumiri in toate partile, dar oare cati rostesc acest cuvant din suflet, oare cati simt cu adevarat recunostinta fata de efortul depus de acea persoana care nu avea nimic de castigat si totusi te-a ajutat. "Multumesc" seamana cu acel "te iubesc" pe care multi il declara unei persoane dar fata de care e posibil sa nu simta acest sentiment plin de profunzime si sensibilitate - poate e vorba doar de ceva mai frivol, artificial.

In concluzie, nu trebuie sa uitam sa spunem "multumesc" si "cu placere " atat pentru o fapta buna cat si pentru o rautate, pentru ca orice palma si orice sut primit este un pas inainte si pentru asta trebuie sa fim recunoscatori ca am avut ocazia sa primim o lectie.

Le sunt recunoscatoare tuturor celor care m-au ajutat sa fiu ceea ce sunt astazi. Multumesc!!!!

Respectul venit din partea celor pe care ii respecti, valoreaza mai mult decat aplauzele unei multimi intregi... (Arnold Glasgow)

Fericit cel ce nu asteapta recunostinta, acela nu va avea nicio dezamagire. (Anonim)

A avea sentimente de recunostinta si a nu le exprima este ca si cum ai impacheta cu grija un cadou si nu l-ai da. (William Arthur Ward)

De ce se termina o relatie?

Zilele astea am filosofat cu o foarte buna prietena a mea si am ajuns sa vorbim despre viata, despre trecut,despre greutati, bucurii ,despre cat de repede se termina o prietenie sau o relatie.

Nu o sa vorbesc iarasi despre iubire si frumusetea ei despre vise si optimism ci despre motivele care duc la destramarea unei prieteni a unei relatii.Iubirea si prietenia sunt minunate dupa mine o definitie completa ar fi aceea a lui BALZAC : "A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile." De obicei cand sentimentul de iubire dispare cand nu mai exista respect cand apare violenta, minciuna si lipsa increderi putem spune ca s-a terminat.E dureros ,e greu sa spui ca totul s-a naruit ,vise, sperante si anii pierduti.Si toti ajungem sa ne intrebam de ce s-a terminat? cum s-a ajuns aici ? Raspunsurile sunt foarte variate dar pornesc de la faptul ca noi uitam ca pana nu demult persoana de langa noi reprezenta finta cea mai adorata, cea careia ii ofeream iubirea si inima pe tava, uitam ca in trecut am iubit-o, incepem sa aruncam cu noroi si sa jignim. De cele mai multe ori egoismul, trufia, incapatanarea, mandria incep sa ia locul iubirii, aparand reprosuri, vorbe grele uitand cu desavarsire momentele frumoase cand ne uitam in ochii celuilalt si ne juram iubire vesnica. In rautatea noastra nu realizam ca suntem penibili si incepem sa jignim, sa aruncam vorbe grele, sa ne rugam prietenii sa aleaga intre noi si cealalta persoana. Fiecare crede ca celalalt a gresit, ca e o victima, dar nimeni nu concepe nici in ruptul capului ca vina apartine ambelor persoane implicate. Asa cum iti asumi iubirea la inceputul relatiei asa e bine sa-ti asumi si esecul unei relatii, sa recunosti ca vina apartine ambelor parti si ca nu e cazul de victimizare. Eu am iubit foarte mult chiar daca aceea relatie nu mai exista dragostea adevarata pe care i-am purtat-o ma face sa zambesc de fiecare data cand imi aduc aminte de ceea ce am trait si ma face sa ii doresc lui o viata cat mai linistita si mai frumoasa.E bine sa ramanem fara resentimente pentru ca numai asa putem sa ne vedem de viata noastra. Eu zic ca cel ce accepta terminarea unei relatii si pastreaza in sufletul sau numai momentele bune, numai clipe de iubire, acela poate spune ca a iubit cu sufletul.E bine sa iesi dintr-o relatie cu capul sus sa traiesti cu demnitate dragostea ce candva ai purtat-o si intotdeauna sa lasi loc de buna ziua pentru ca nu trebuie uitat ca ceea ce candva ai pupat nu poate fi scuipat.

De ce se termina o relatie ??

Conflicte de tot felul

Stresul si dezamagirile

Rutina si monotonia

Inselarea asteptarilor si dezamagirile de tot felul

Partea financiara.Unii considera ca dragostea trece prin stomac fiind foarte materialisti.

Partea sexuala.Atunci cand exista incompatibilitate intre parteneri care pun foarte mare pret pe viata intima.

Minciuni.

Atunci cand exista doua persoane cu un caracter puternic care isi doresc sa se domine unul pe altul

Regrete

Nu am mai scris de foarte mult timp si probabil va intrebati care sunt motivele? Ei bine exista in viata fiecaruia un moment cand se sfarsesc anumite etape si trebuie sa priveasca spre viitor, un viitor, destul de incert.Am incercat sa fac o mica analiza a ultimilor ani si desi se spune in general ca nu e bine sa ai regrete eu am realizat ca sunt multe lucruri pe care le regret.De obicei este bine ca in viata sa regreti un lucru pe care l-ai facut decit sa ai regretul unui lucru pe care nu l-ai facut. Consideram, ca traind mereu conform crezului meu din acel moment, fara compromisuri fata de mine insusi si actionand in sensul in care gandesc nu voi ajunge sa spun niciodata: ca regret ca nu am actionat intr-un fel sau altul.Incerc sa imi accept greselile sau deciziile luate (bune sau nu tocmai bune) in speranta ca in sufletul meu nu se va instaura acel “Daca".Din pacate acel "Daca" si-a facut simtita prezenta poate si datorita faptului ca am tot cugetat pentru a gasi soluti la diverse situati cu care m-am confruntat.

Am parcurs cu gandul fragmente din viata mea, idealuri implinite si neimplinite, momente de fericire si momente de tristete … multumiri si regrete …si cred ca fiecare persoana a avut sau are aspirati inalte, dorinte pe care vrea sa le implineasca.Din pacate toate aceste lucruri necesita luare unor decizii corecte pentru a nu avea regrete, pentru a incerca sa nu-i ranim pe cei din jurul nostru, pentru a nu ne cladi fericirea pe necazul si suferinta altora.Si atunci apar ganduri care ne macina si care ne fac sa ne intrebam daca nu era mai bine sa actionam conform instinctului sau poate ar fi fost mai bine sa actionez in conformitate cu ce simteam la vremea respectiva.Faptul ca as putea aduce suferinta celui de langa mine ma face sa renunt la ceea ce este important pentru mine.De obicei fugim de regrete incercam sa le negam dar acestea revin peste ani aducand remuscari, pareri de rau.Lasam in urma un Gol ,timpul pierdut si cateva ganduri pe care incercam sa le estompam de fiecare data cand apar. Incerc sa ma mint ca destinul e de vina dar nu e asa, destinul ni-l facem singuri.Incerc sa ma iert pentru deciziile gresite pe care le-am luat pentru a nu le mai repeta sau sa le iau ca simple experiente de viata sau ca simple fapte care s-au petrecut dar, e al naibii de greu. Ma incurajez spunandu-mi ca trebuie sa depasesc trecutul sa privesc spre zarea inalta, spre viitor dar mi-e foarte greu pentru ca telurile mele sunt destul de greu de atins si asta ma face sa ma tem sa ma intreb de ce oare astept atat de multe de la mine, in fond sunt doar un om.

O sa-mi fac un tabel pentru mine ca sa vad ce regrete am ca peste ani sa le evit, sa nu le repet:

• Regret ca: am fost superficiala cand trebuia sa fiu profunda si invers.
• Unul dintre cele mai mare regrete e faptul ca am pretuit ce trebuia sa dispretuiesc si am dispretuit ce trebuia sa pretuiesc si sa apreciez.
• Regret ca am fost rea cand trebuia sa fiu buna si invers.
• Regret ca uneori vorbesc prea mult si ranesc in loc sa tac.
• Regret ca sufletul imi joaca feste exact atunci cand ar trebui sa fiu mai fericita ca niciodata.

Cum spunea si Octavian Paler in Viata ca o corida:

"Uneori, ma gandesc ca nici greselile,nici regretele nu tin de hazard, ca un om nu poate face orice greseli si nu poate avea orice regrete. Sunt greseli care pot fi savarsite numai de anumiti oameni si regrete care nu sunt la indemana oricui."

Timpul alearga si nu se mai opreste

A trecut ceva vreme de cand nu am mai asternut nici un gand pe hartie. Motivatia ar fi timpul. Mai exact lipsa lui. Prea multe de facut: proiecte, deadline-uri si timpul care zboara parca mancand pamantul. In fiecare zi avem 24 de ore la dispozitie ca sa putem realiza tot ce ne-am propus, insa de cele mai multe ori pierdem lupta contra cronometru din diverse cauze care dau peste cap intregul program de activitati stabilite.
Am constat in astea doua luni de cand a inceput un an nou ca timpul a trecut, ca nu-l pot invinge pentru ca el distruge tot. Pentru unii timpul inseamna uitare, pentru altii timpul inseamna bani… Cert e ca timpul nu iarta pe nimeni. Timpul nu asteapta, joaca dur, distruge tineretea din cand in cand ofera sprijin uitarii, ajuta uneori iubirea sa se sudeze in timp sau poate omori iubirea. Timpul reuseste sa ascunda amintiri, uneori cicatrizeaza rani ale sufletului insa niciodata nu le poate sterge. Toate raman in subconstient, mai mult sau mai putin clare. Timpul e “facut” exact pentru oamenii ce apreciaza viata, pentru cei ale caror sentimente raman neatinse in timp. Pentru barbatul care isi vede sotia de 80 de ani la fel cum o vedea la 20 cand a cunoscut-o. Frumoasa ca o floare, neatinsa de timp, de riduri si ei continua sa paseasca in timp sfidandu-l. Merg de mana, timpul a trecut, 60 de ani, il si masuram, dar ei se iubesc pentru ca timpul pentru ei nu conteaza. Important e ca timpul inca nu i-a separat. Mie mi se pare deranjant sa ne masuram mereu viata dupa timp, dupa ore, dupa ani; in felul asta ajungem mici robotei care in fiecare zi fac aceleasi lucruri: ne trezim, mancam, service, casa, etc…Am inceput sa vad trecerea timpului in orice: in frunze care cad sau doar se misca, in oamenii care se casatoresc sau mor, in hainele care imi raman mici si in ceasul care ticaie si ma anunta ca a mai trecut o zi. Timpul e o chestiune complexa dar trebuie sa-l simtim cu sufletul, sa-l sfidam, numai asa il putem invinge.

Cateva maxime care mi-au atras atentia ar fi:

“Poti cumpara un ceas, dar nu poti cumpara timpul“.

“Tineretea e timpul de a invata intelepciunea, batranetea e timpul de a o aplica”. Jean Jacques Rousseau

“Timpul meu ingaduie, timpul imi apartine numai mie”. Fiodor Mihailovici DostoevskI

“Timpul este darnic, cel mai pretios dar ce il poti oferi celui de langa tine!”

“Timpul este viata, caci suntem si existam de la prima pana la ultima clipa!
Timpul este, intr-un final, ceea ce putini pretuiesc la adevarata lui valoare: este zestrea noastra! Caci atât de putzin putem deveni daca nu avem timp…”

“Iubesti viata? Atunci nu risipi ca un nesabuit timpul, caci din timp este facuta viata!” Benjamin Franklin

“Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima”. Marcel Proust

“Piatra de incercare a caracterului omenesc este timpul”. Menander
Cu ocazia asta imi aduc aminte de unul dintre poeti mei favoriti Ronsard a carui poezi au ca tema esentiala cea a trecerii timpului, îmbinând motivul sortii schimbatoare (“fortuna labilis”) cu acela al trairii clipei (“carpe diem”).

« Quand vous serez bien vieille… »

Quand vous serez bien vieille, au soir, à la chandelle,
Assise auprès du feu, dévidant et filant,
Direz chantant mes vers, en vous émerveillant :

« Ronsard me célébrait du temps que j’étais belle ! »

Lors vous n’aurez servante oyant telle nouvelle,
Déjà sous le labeur à demi sommeillant,
Qui au bruit de Ronsard ne s’aille réveillant,
Bénissant votre nom de louange immortelle.

Je serai sous la terre, et, fantôme sans os,
Par les ombres myrteux je prendrai mon repos :
Vous serez au foyer une vieille accroupie,

Regrettant mon amour et votre fier dédain.
Vivez, si m’en croyez, n’attendez à demain :
Cueillez dès aujourd’hui les roses de la vie

Pierre de Ronsard, Sonnets pour Hélène, II, 43, 1578