Cu cat ma critic mai tare cu atat ma indepartez de mine insumi. M-am pierdut in amanunte. Zambetul de altadata a pierit. Numai el mai deschidea usa sufletului meu, era oglinda inimii mele.

Se spune ca nu poate castiga cine nu a invatat sa piarda. Speram intotdeauna ca vom reusi sa invingem, numai asta ne mai ofera puterea de a merge mai departe. Ma uit in oglinda si vad niste ochii mari si goi si ma intreb unde e fata de altadata? Unde sunt telurile si visele marete? Vad miezul de foc si de tristete al naivitatii mele, increderea puerila in anumite persoane care oricum m-au dezamagit si care mai devreme sau mai tarziu asteapta sa ma intorc cu spatele sa infinga adanc pumnalul. Eu vorbind cu mine:

Ai strans prea multe in tine, acum plangi si refulezi.
Unde este razboinica din tine? Ridica-te, mobilizeza-te, nu fi penibila, doar stii ca in viata nu ai voie sa obosesti. Nu esti singura pe lume, chiar daca asa ti se pare acum. Ai prieteni care te iubesc si te respecta, care sunt langa tine si te vor sustine mereu. In fiecare zi faci pe profesoara, te autoevaluezi, iti dai notele deloc mari. Esti prea exigenta cu tine. Ti-e teama sa recunosti cat de copil ai ramas?

Capul sus!!! Sterge-ti lacrimile si nu uita ca a "cadea nu inseamna a ramane jos, ci a porni de acolo cu mai mult entuziasm, cu mai multa incredere si cu mai multe motive de a castiga".(Octavian Paler).

Trebuie sa ai puterea sa te ridici!!! In viata fiecare facem greseli mai mari sau mai mici, daca le putem numi asa, dar trebuie sa le privesti ca lectii de viata, sunt infrangeri care vor face victoria mai dulce. Trebuie sa ai incredere in visele tale, nu darama castelul de sperante si nu te lasa prada disperarii, chiar daca azi te-ai lovit si te doare. Lupta si nu fi copil!!! Accepta-ti slabiciunile, chiar daca ele te-au invins, probabil maine te vor ridica. Accepta-ti greselile pentru a putea merge mai departe. Inima te-a pacalit azi, ti-a jucat o farsa si te gandeste unde e ratiunea?? Ratiunea isi mai ia uneori concediu, se satura de atata concentrare. Nu fi dezamagita, priveste in zare si gandeste-te ca prin tot ce ai trecut a fost o iluzie a vietii si chiar daca vei cuceri intregul Univers nu vei cuceri de fapt NIMIC.

"Exista infrangeri care nu doboara, ci inalta." - Caminante

Nu te vom uita, niciodata!

Desi in ultima perioada viata mea este o furtuna, un viscol, se pare ca au aparut si alti nori negri la orizont, conform zicalei „un necaz aduce dupa sine si altele mai mari”. Azi pamantul si omenirea, la fel ca si mine de altfel, suntem mai saraci, mult mai singuri si mai tristi. A mai plecat un om a carui bunatate, simplitate si sfaturi imi vor lipsi atat mie cat si celor din jur. Vreau sa cred cu tarie ca a plecat intr-o lume mai buna, ca se va odihni in pace dupa o viata plina de suisuri si coborasuri si ca se va reintalni cu cel de care ii era cel mai dor. Cuvintele sunt de prisos, nu au nici o valoare, sunt fara sens, sunt seci si goale pentru a descrie pierderea unei fiinte dragi. Lacrimile spala obrajii, dar nu pot alina durerea si nu pot mangaia suferinta. Pana mai ieri radeam, glumeam si ne bucuram iar azi ma uit si totul e pustiu. Nimic nu ducem cu noi dincolo, doar pe noi (sufletul si corpul). Restul e doar zbucium. Ne zbatem cat suntem in viata sa adunam averi, functii si sa avem o pozitie profesionala cat mai buna… dar fara rost pentru ca pe toate le lasam aici. Suntem simpli trecatori, niste turisti prin propria viata. Niste samante ce se transforma in floricele, atat de firave ca pot fi oricand distruse de Forta Divina. Floricele cresc, se maturizeaza, devin flori care cu timpul se ofilesc, se vestejesc si mor. Asta suntem noi, niste flori. Cineva imi spunea acum cateva luni ca unul dintre cele mai importante lucruri in viata unui om o reprezinta perpetuarea speciei. Atunci eram prea egoista sa inteleg ce spune. De fapt nu vroiam sa inteleg, dar astazi poate mai mult ca oricand realizez ca samanta, adica urmasii, sunt cei mai importanti. Ei vor pastra vie amintirea noastra si ne vor duce numele mai departe. Bogatia unei flori sta in samanta pe care o lasa pe pamant, in copiii pe care ii daruieste lumii. Fiecare samanta oferita pamantului are valoarea ei. Cel mai tare m-a impresionat si m-a uimit unitatea si dorinta oamenilor de a-l ajuta si de a-l sprijini pe cel indurerat de la un simplu gest (oferirea batistei sau al umarului pe care sa plangi) pana la lucruri mai serioase. Este emotionant cum oameni pe care poate nici nu-i cunosti se mobilizeaza la necaz, cum devin empatici si incearca sa te sprijine, sa-ti inteleaga durerea si sa te ajute neconditionat si fara vreun interes. Ma bucur ca mai exista si astfel de oameni carora le multumesc.

Amintirea ei o vom pastra vie in inimile noastre !!!