Desi in ultima perioada viata mea este o furtuna, un viscol, se pare ca au aparut si alti nori negri la orizont, conform zicalei „un necaz aduce dupa sine si altele mai mari”. Azi pamantul si omenirea, la fel ca si mine de altfel, suntem mai saraci, mult mai singuri si mai tristi. A mai plecat un om a carui bunatate, simplitate si sfaturi imi vor lipsi atat mie cat si celor din jur. Vreau sa cred cu tarie ca a plecat intr-o lume mai buna, ca se va odihni in pace dupa o viata plina de suisuri si coborasuri si ca se va reintalni cu cel de care ii era cel mai dor. Cuvintele sunt de prisos, nu au nici o valoare, sunt fara sens, sunt seci si goale pentru a descrie pierderea unei fiinte dragi. Lacrimile spala obrajii, dar nu pot alina durerea si nu pot mangaia suferinta. Pana mai ieri radeam, glumeam si ne bucuram iar azi ma uit si totul e pustiu. Nimic nu ducem cu noi dincolo, doar pe noi (sufletul si corpul). Restul e doar zbucium. Ne zbatem cat suntem in viata sa adunam averi, functii si sa avem o pozitie profesionala cat mai buna… dar fara rost pentru ca pe toate le lasam aici. Suntem simpli trecatori, niste turisti prin propria viata. Niste samante ce se transforma in floricele, atat de firave ca pot fi oricand distruse de Forta Divina. Floricele cresc, se maturizeaza, devin flori care cu timpul se ofilesc, se vestejesc si mor. Asta suntem noi, niste flori. Cineva imi spunea acum cateva luni ca unul dintre cele mai importante lucruri in viata unui om o reprezinta perpetuarea speciei. Atunci eram prea egoista sa inteleg ce spune. De fapt nu vroiam sa inteleg, dar astazi poate mai mult ca oricand realizez ca samanta, adica urmasii, sunt cei mai importanti. Ei vor pastra vie amintirea noastra si ne vor duce numele mai departe. Bogatia unei flori sta in samanta pe care o lasa pe pamant, in copiii pe care ii daruieste lumii. Fiecare samanta oferita pamantului are valoarea ei. Cel mai tare m-a impresionat si m-a uimit unitatea si dorinta oamenilor de a-l ajuta si de a-l sprijini pe cel indurerat de la un simplu gest (oferirea batistei sau al umarului pe care sa plangi) pana la lucruri mai serioase. Este emotionant cum oameni pe care poate nici nu-i cunosti se mobilizeaza la necaz, cum devin empatici si incearca sa te sprijine, sa-ti inteleaga durerea si sa te ajute neconditionat si fara vreun interes. Ma bucur ca mai exista si astfel de oameni carora le multumesc.vineri, 7 mai 2010
Nu te vom uita, niciodata!
Desi in ultima perioada viata mea este o furtuna, un viscol, se pare ca au aparut si alti nori negri la orizont, conform zicalei „un necaz aduce dupa sine si altele mai mari”. Azi pamantul si omenirea, la fel ca si mine de altfel, suntem mai saraci, mult mai singuri si mai tristi. A mai plecat un om a carui bunatate, simplitate si sfaturi imi vor lipsi atat mie cat si celor din jur. Vreau sa cred cu tarie ca a plecat intr-o lume mai buna, ca se va odihni in pace dupa o viata plina de suisuri si coborasuri si ca se va reintalni cu cel de care ii era cel mai dor. Cuvintele sunt de prisos, nu au nici o valoare, sunt fara sens, sunt seci si goale pentru a descrie pierderea unei fiinte dragi. Lacrimile spala obrajii, dar nu pot alina durerea si nu pot mangaia suferinta. Pana mai ieri radeam, glumeam si ne bucuram iar azi ma uit si totul e pustiu. Nimic nu ducem cu noi dincolo, doar pe noi (sufletul si corpul). Restul e doar zbucium. Ne zbatem cat suntem in viata sa adunam averi, functii si sa avem o pozitie profesionala cat mai buna… dar fara rost pentru ca pe toate le lasam aici. Suntem simpli trecatori, niste turisti prin propria viata. Niste samante ce se transforma in floricele, atat de firave ca pot fi oricand distruse de Forta Divina. Floricele cresc, se maturizeaza, devin flori care cu timpul se ofilesc, se vestejesc si mor. Asta suntem noi, niste flori. Cineva imi spunea acum cateva luni ca unul dintre cele mai importante lucruri in viata unui om o reprezinta perpetuarea speciei. Atunci eram prea egoista sa inteleg ce spune. De fapt nu vroiam sa inteleg, dar astazi poate mai mult ca oricand realizez ca samanta, adica urmasii, sunt cei mai importanti. Ei vor pastra vie amintirea noastra si ne vor duce numele mai departe. Bogatia unei flori sta in samanta pe care o lasa pe pamant, in copiii pe care ii daruieste lumii. Fiecare samanta oferita pamantului are valoarea ei. Cel mai tare m-a impresionat si m-a uimit unitatea si dorinta oamenilor de a-l ajuta si de a-l sprijini pe cel indurerat de la un simplu gest (oferirea batistei sau al umarului pe care sa plangi) pana la lucruri mai serioase. Este emotionant cum oameni pe care poate nici nu-i cunosti se mobilizeaza la necaz, cum devin empatici si incearca sa te sprijine, sa-ti inteleaga durerea si sa te ajute neconditionat si fara vreun interes. Ma bucur ca mai exista si astfel de oameni carora le multumesc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu