Himerele zilelor moderne

Viata niciodata nu e dreapta - trec zile, saptamani, luni si chiar ani cateodata fara sa simti nimic nou, si la un moment dat o adevarata avalansa intra in viata ta. Acum nu ai nimic, totul e linistit. Si in clipa imediat urmatoare ai mai mult decat poti duce si suporta. Exista momente in viata cand traim mai mult decat in toata viata, mai intens, mai profund, o secunda devine un secol. Ne place sau nu, minciunile intotdeauna ies la iveala. Oricat de mult am incerca sa ignoram sau sa negam acest lucru. Ne intrebam atunci de ce am fost mintiti, iar adevarul e ca realitatea si adevarul dor. În zadar incercam sa indepartam durerea sau sa o ascundem intr-un dulap, ea nu dispare, ci doar ne sufoca cu iluzii pierdute si prietenii destramate. Raul vine din momentul in care oamenii isi inchipuie ca in unele momente, situatii si clipe se pot comporta cu semenii lor sau cu cei din jur fara iubire, fara sa le pasa de sentimentele lor. Cu unele lucruri te poti comporta fara iubire, fara a te implica emotional: poti taia caramizi, poti calca o camasa. Dar fara iubire fata de cei din jurul tau nu se poate. Omul e o fiinta sociala, ne place sa nu. Ma intrebam adesea, in naivitatea mea, ce poate fi mai presus de o prietenie stransa, de o strangere de mana calda, de o imbratisare si o vorba buna? Interese meschine si banii care fac sa paleasca orice sentiment uman. Oare de ce ne vindem pentru orice maruntis? Unde o fi disparut ultima farama de demnitate? Odata ce avem parte de iubire si prietenie intotdeauna vor exista si reactii adverse, care de cele mai multe ori coincid cu dezamagiri de toate felurile. Prietenii adevarati sunt cei care se gandesc la tine, chiar atunci cand tu nu vorbesti cu ei. Nimic nu este intamplator, si probabil fiecare lovitura sufleteasca, fiecare palma morala, sunt o experienta si o lectie din care sa invatam ca nu exista „the best of best” (cum ne dorim sa fim, manipulati orbeste de varii standarde ale societatii). Sau poate „the best of best” e o himera, un vis, un prieten pe care l-am dori, dar nu va putea fi „the best”. E o notiune relativa de cele mai multe ori. Asa ca iau un algocalmin sa imi atenuez durerea ce-mi sageata strafundurile sufletului, imi calmez impulsivitatea si incerc sa ma ascund intre cuvinte tocite pe o coala de hartie pe care imi strig supararea si neputinta. Credeam in „the best of best”… dar s-a pierdut in neant. Probabil exista buni oratori, dar fapte prea putine pentru a demonstra ca o prietenie dainuie vesnic.

Before you Speak... Listen, Before you Write... Think, Before you Spend... Earn, Before you Criticise... Wait, Before you Pray... Forgive, Before you Quit... Try.

Despre oameni si viata...

Viata e foarte agitata si plina de evenimente neprevazute. Suntem mereu pe fuga, ca si cum ar fi ora de varf si nu avem nici o clipa de reflectie. Trecem pe langa oameni si nu-i observam decat fizic. Nu le observam delicatetea, esenta, profunzimea sufletului. Delicatetea fiintei umane reprezinta un cumul de calitati: generozitate, bunatate, altruism.Toti ni se par la fel: niste siluete. Claxoane, aglomeratie, oameni care privesc in gol cu ochii rataciti, priviri seci si in fuga spre nicaieri. Traim intr-o lume a indiferentei. Ne uitam doar la invelis, doar la carapacea care imbraca sufletul si nu mai avem rabdare sa ii vedem continutul.

Vreau sa vorbesc despre acei oameni cu totul si cu totul deosebiti. Ori foarte inteligenti, ori foarte creativi, ori fermecatori, ori cu talente extraordinare, ori cu aspiratii care ne motiveaza - ori despre acele persoane care le au pe toate si a caror bunatate vine din interior natural, fara efort, fara prefacatorie si fara a fabrica si cosmetiza frumusetea sufletului pur si neatins de alti factori externi. Sunt acele persoane care au talente exceptionale, rezultate remarcabile, care muncesc sacrificand multe lucruri pentru a-si atinge telul. Aceia pentru care renuntarea la ceva placut si reconfortant pentru ei nu are nici o valoare atata timp cat munca le aduce acel refugiu, acea multumire, acea sclipire si lumina, acea incununare de care sufletul lor are nevoie.

Am avut si eu onoarea si privilegiul sa cunosc astfel de persoane. Au batut la usa sufletului meu incet si discret. Au aparut ca o ploaie intr-o zi torida de vara, ca o oaza intr-un desert arid, ca o lumina intr-o intunecime de nedeslusit, ca un pod peste o prapastie abrupta, ca un refugiu si o mangaiere. De curind printre persoanele deosebite care apar in viata mea s-a mai strecurat un om care pe cat ii era infatisarea de micuta pe atat de mare ii era intelepciunea. Un om de o maturitate iesita din comun si care mi-a oferit o adevarata lectie de viata in ciuda virstei fragede. Un luptator care a luat viata in piept si a caror cuvinte merita savurate ca o delicatesa, ca un lucru inedit. O persoana care traieste, pretuieste si savureza fiecare moment, inspirandu-i si incercand sa le insufle si celor din jur acelasi optimism care stie sa-ti lase pe buze un zambet. El insusi e o carte plina de invataminte, un spirit viu si autentic. Mi-a deschis ochii si nu mi-a spus ce mi-ar fi placut sa aud, nu m-a mintit frumos, ci a incercat sa ma faca sa constientizez anumite greseli (daca le pot numi asa) pentru a le evita, sau mai bine zis pentru a avea mai multa grija de mine, pentru a nu ma neglija, pentru a ma pretui mai mult. Am fost impresionata sa constat ca intr-o lume falsa, superficiala, plina de egoism, rautati, invidii si interese meschine, dar vie, mai exista si astfel de persoane frumoase la suflet.

La polul opus mai sunt acei oameni deosebiti constienti de calitatile pe care le au, cu o foarte mare incredere in ei si cu o stima de sine mare, care s-au transformat in aroganti, intoleranti si sarcatistici. Sunt cei care nu mai au nevoie de cei din jurul lor deoarece considera ca in ei gasesc destule resurse pentru a avea succese si impliniri. Sunt acele persoane care se considera ca fiind cele mai bune, care se bat cu pumnul in piept ca nu tolereaza prostia - dar care nu fac nimic pentru a o stopa sau pentru a arata drumul drept datorita timpului pretios pe care l-ar putea pierde cu cei din jur. Nu le pasa daca le ramai prieten sau nu, considerand ca pierderea e a ta si nu a lor. Observa cele mai mici greseli pe care le faci, sunt critici si nu accepta sa-i contrazici, simtindu-se ofensati. De obicei sunt foarte aroganti, ironici si insensibili datorita unor evenimente neplacute sau a unor experinte vaste de viata. Au un aer sfidator, de superioritate, admirandu-si propria persoana si incercind sa-i priveasca cu ochii critici pe cei din jurul lor. Uneori acorda atentie celor din jur doar pentru a-si verifica sarmul sau pentru a-si completa sau extrage anumite trasaturi de care ar avea nevoie. Poseda calitati extraordinare, cu unele inzestrati de la nastere, altele dobindite de-a lungul timpului. Carapacea si exteriorul sunt frumos decorate, dar in sufletul lor e gol, intuneric si frig. Nu ma simt deloc inferioara, ii respect si admir, dar nu pot accepta aerul de superioritate pe care il emana. Cunosc si am intalnit astfel de persoane pe care incerc sa le accept asa cum sunt.

Viata ca o piesa de teatru...

Nu am mai scris de ceva vreme pentru ca nu mi-am gasit cuvintele. Mi-am dat seama ca nu ma mai regasesc in lucrurile in care gaseam odata fericirea, linistea si armonia. Nu mai vreau ceea ce vroiam odata, nu mai cred in ceea ce credeam, nu mai gasesc placere in ceea ce fac. Sufletul imi e un desert arid care tanjeste dupa o oaza. Incerc sa-mi pastrez echilibrul intr-o lume a extremelor. Simt ca ma plimb pe o sfoara si ma balansez intre ganduri si sentimente, intre prieteni si jucatorii de suflete, intre ura si iubire, intre oamenii care vin si pleaca. Sunt un clovn pe scena vietii care isi dreseaza zambetul. Stau si ma intreb daca oare mai exista oameni care daruiesc din putinul lor si celorlalti. E de ajuns sa imparta un zambet, un gand, o impresie, o incurajare, o strangere de mana pentru ca noi sa fim mai bogati. Nu ma refer la bogatia materiala ci la cea spirituala. M-am plimbat prin ganduri ca pe aleile unui parc pustiu in care as fi vrut sa regasesc din nou o raza de soare sau macar o floare. Incerc sa trec peste podul de lacrimi si sa opresc timpul. Ma privesc dar nu mai sunt eu. Cred că Marquez spunea că fiecare dintre noi avem o viata publica, o viata privata si una secreta. Viata publica e viata pe care o oferim tuturor celor ce ne privesc , viata privata e cea destinata familiei si prietenilor apropiati si cea secreta e cea pe care uneori o ascundem si sufletului nostrum (o iubire neimpartasita, o suferinta pe care vrem sa o dam uitarii). Am invatat sa ma astept sa fiu dezamagita, numai ca uneori si cel care a invatat bine lectia o poate da in bara. Ma gandeam ce viata frumoasa as putea avea daca nu as fi vizitata pe neasteptate de dezamagire. Nu e bine sa astepti prea multe de la oameni, sau sa supra-apreciez o persoana. Am fost dezamagita de unele pareri, de intamplari, de mentalitati sau chiar si de unele persoane. Poate si eu le-am dezamagit, la randul meu. Am reusit sa descopar ca unii nu sunt asa cum credeam eu ca sunt. Sunt oamenii pe care ii cunosti in anumite momente din viata si ramai foarte impresionat de ei, incat ai impresia ca i-ai asteptat toata viata. Dar incet, incet vine momentul cand realizezi ca sunt doar himere sau doar reflectii a ceea ce vroiai sa gasesti. Dupa un dus rece si un gust amar incep sa inteleg ca oricat ma incapatanez eu sa cred in oameni viata imi arata contrariul. Eu cred ca fiecare persoana care intra in viata mea are un scop precis sau un rol. Cineva imi va arata drumul iubirii, altcineva ma va invata sa sper si sa cred, cineva imi va arata ce inseamna dispretul, egoismul si rautatea in asa fel incat sa apreciez iubirea. Ma gandeam cu cati oameni interactionez zilnic, care ar fi rolul lor in viata mea si ce poze ar trebuie sa le asociez fiecaruia. Unii imi sunt prieteni gata oricand sa ma ajute si sa-mi ofere o mangaiere. Altii intra si raman in viata pentru totdeauna. Mai sunt oamenii pe care i-am iubit o vreme, pe urma i-am urat, pentru ca mai apoi sa revin la sentimente mai bune. Mai sunt oamenii care au plecat din viata mea si pe care din pacate nu-i mai pot aduce inapoi. Mai sunt oamenii care au intrat in viata pentru o perioada scurta de timp dar a caror amprenta va ramane mult timp impregnata in sufletul meu. Mai sunt oamenii misionari care intra in viata pentru a oferi o lectie de viata, pentru a impartasi o experienta de viata sau pentru a incuraja. Dupa ce isi indeplinesc misiunea dispar. Mai sunt oamenii care apar si dispar in diferite momente trecatoare ale vietii. Ei pot reprezenta episoade cheie din viata noastra pentru ca pot oferi schimbari majore. Dezamgirea va trece sau se va cicatriza, dar sunt lucruri care niciodata nu se vor mai intoarce: speranta pierduta, oportunitatea oferita si irosita, vorbele si cuvinte aruncate in van si sageata otravita ce raneste sufletul.