Despre oameni si viata...

Viata e foarte agitata si plina de evenimente neprevazute. Suntem mereu pe fuga, ca si cum ar fi ora de varf si nu avem nici o clipa de reflectie. Trecem pe langa oameni si nu-i observam decat fizic. Nu le observam delicatetea, esenta, profunzimea sufletului. Delicatetea fiintei umane reprezinta un cumul de calitati: generozitate, bunatate, altruism.Toti ni se par la fel: niste siluete. Claxoane, aglomeratie, oameni care privesc in gol cu ochii rataciti, priviri seci si in fuga spre nicaieri. Traim intr-o lume a indiferentei. Ne uitam doar la invelis, doar la carapacea care imbraca sufletul si nu mai avem rabdare sa ii vedem continutul.

Vreau sa vorbesc despre acei oameni cu totul si cu totul deosebiti. Ori foarte inteligenti, ori foarte creativi, ori fermecatori, ori cu talente extraordinare, ori cu aspiratii care ne motiveaza - ori despre acele persoane care le au pe toate si a caror bunatate vine din interior natural, fara efort, fara prefacatorie si fara a fabrica si cosmetiza frumusetea sufletului pur si neatins de alti factori externi. Sunt acele persoane care au talente exceptionale, rezultate remarcabile, care muncesc sacrificand multe lucruri pentru a-si atinge telul. Aceia pentru care renuntarea la ceva placut si reconfortant pentru ei nu are nici o valoare atata timp cat munca le aduce acel refugiu, acea multumire, acea sclipire si lumina, acea incununare de care sufletul lor are nevoie.

Am avut si eu onoarea si privilegiul sa cunosc astfel de persoane. Au batut la usa sufletului meu incet si discret. Au aparut ca o ploaie intr-o zi torida de vara, ca o oaza intr-un desert arid, ca o lumina intr-o intunecime de nedeslusit, ca un pod peste o prapastie abrupta, ca un refugiu si o mangaiere. De curind printre persoanele deosebite care apar in viata mea s-a mai strecurat un om care pe cat ii era infatisarea de micuta pe atat de mare ii era intelepciunea. Un om de o maturitate iesita din comun si care mi-a oferit o adevarata lectie de viata in ciuda virstei fragede. Un luptator care a luat viata in piept si a caror cuvinte merita savurate ca o delicatesa, ca un lucru inedit. O persoana care traieste, pretuieste si savureza fiecare moment, inspirandu-i si incercand sa le insufle si celor din jur acelasi optimism care stie sa-ti lase pe buze un zambet. El insusi e o carte plina de invataminte, un spirit viu si autentic. Mi-a deschis ochii si nu mi-a spus ce mi-ar fi placut sa aud, nu m-a mintit frumos, ci a incercat sa ma faca sa constientizez anumite greseli (daca le pot numi asa) pentru a le evita, sau mai bine zis pentru a avea mai multa grija de mine, pentru a nu ma neglija, pentru a ma pretui mai mult. Am fost impresionata sa constat ca intr-o lume falsa, superficiala, plina de egoism, rautati, invidii si interese meschine, dar vie, mai exista si astfel de persoane frumoase la suflet.

La polul opus mai sunt acei oameni deosebiti constienti de calitatile pe care le au, cu o foarte mare incredere in ei si cu o stima de sine mare, care s-au transformat in aroganti, intoleranti si sarcatistici. Sunt cei care nu mai au nevoie de cei din jurul lor deoarece considera ca in ei gasesc destule resurse pentru a avea succese si impliniri. Sunt acele persoane care se considera ca fiind cele mai bune, care se bat cu pumnul in piept ca nu tolereaza prostia - dar care nu fac nimic pentru a o stopa sau pentru a arata drumul drept datorita timpului pretios pe care l-ar putea pierde cu cei din jur. Nu le pasa daca le ramai prieten sau nu, considerand ca pierderea e a ta si nu a lor. Observa cele mai mici greseli pe care le faci, sunt critici si nu accepta sa-i contrazici, simtindu-se ofensati. De obicei sunt foarte aroganti, ironici si insensibili datorita unor evenimente neplacute sau a unor experinte vaste de viata. Au un aer sfidator, de superioritate, admirandu-si propria persoana si incercind sa-i priveasca cu ochii critici pe cei din jurul lor. Uneori acorda atentie celor din jur doar pentru a-si verifica sarmul sau pentru a-si completa sau extrage anumite trasaturi de care ar avea nevoie. Poseda calitati extraordinare, cu unele inzestrati de la nastere, altele dobindite de-a lungul timpului. Carapacea si exteriorul sunt frumos decorate, dar in sufletul lor e gol, intuneric si frig. Nu ma simt deloc inferioara, ii respect si admir, dar nu pot accepta aerul de superioritate pe care il emana. Cunosc si am intalnit astfel de persoane pe care incerc sa le accept asa cum sunt.