Himerele zilelor moderne

Viata niciodata nu e dreapta - trec zile, saptamani, luni si chiar ani cateodata fara sa simti nimic nou, si la un moment dat o adevarata avalansa intra in viata ta. Acum nu ai nimic, totul e linistit. Si in clipa imediat urmatoare ai mai mult decat poti duce si suporta. Exista momente in viata cand traim mai mult decat in toata viata, mai intens, mai profund, o secunda devine un secol. Ne place sau nu, minciunile intotdeauna ies la iveala. Oricat de mult am incerca sa ignoram sau sa negam acest lucru. Ne intrebam atunci de ce am fost mintiti, iar adevarul e ca realitatea si adevarul dor. În zadar incercam sa indepartam durerea sau sa o ascundem intr-un dulap, ea nu dispare, ci doar ne sufoca cu iluzii pierdute si prietenii destramate. Raul vine din momentul in care oamenii isi inchipuie ca in unele momente, situatii si clipe se pot comporta cu semenii lor sau cu cei din jur fara iubire, fara sa le pasa de sentimentele lor. Cu unele lucruri te poti comporta fara iubire, fara a te implica emotional: poti taia caramizi, poti calca o camasa. Dar fara iubire fata de cei din jurul tau nu se poate. Omul e o fiinta sociala, ne place sa nu. Ma intrebam adesea, in naivitatea mea, ce poate fi mai presus de o prietenie stransa, de o strangere de mana calda, de o imbratisare si o vorba buna? Interese meschine si banii care fac sa paleasca orice sentiment uman. Oare de ce ne vindem pentru orice maruntis? Unde o fi disparut ultima farama de demnitate? Odata ce avem parte de iubire si prietenie intotdeauna vor exista si reactii adverse, care de cele mai multe ori coincid cu dezamagiri de toate felurile. Prietenii adevarati sunt cei care se gandesc la tine, chiar atunci cand tu nu vorbesti cu ei. Nimic nu este intamplator, si probabil fiecare lovitura sufleteasca, fiecare palma morala, sunt o experienta si o lectie din care sa invatam ca nu exista „the best of best” (cum ne dorim sa fim, manipulati orbeste de varii standarde ale societatii). Sau poate „the best of best” e o himera, un vis, un prieten pe care l-am dori, dar nu va putea fi „the best”. E o notiune relativa de cele mai multe ori. Asa ca iau un algocalmin sa imi atenuez durerea ce-mi sageata strafundurile sufletului, imi calmez impulsivitatea si incerc sa ma ascund intre cuvinte tocite pe o coala de hartie pe care imi strig supararea si neputinta. Credeam in „the best of best”… dar s-a pierdut in neant. Probabil exista buni oratori, dar fapte prea putine pentru a demonstra ca o prietenie dainuie vesnic.

Before you Speak... Listen, Before you Write... Think, Before you Spend... Earn, Before you Criticise... Wait, Before you Pray... Forgive, Before you Quit... Try.

Despre oameni si viata...

Viata e foarte agitata si plina de evenimente neprevazute. Suntem mereu pe fuga, ca si cum ar fi ora de varf si nu avem nici o clipa de reflectie. Trecem pe langa oameni si nu-i observam decat fizic. Nu le observam delicatetea, esenta, profunzimea sufletului. Delicatetea fiintei umane reprezinta un cumul de calitati: generozitate, bunatate, altruism.Toti ni se par la fel: niste siluete. Claxoane, aglomeratie, oameni care privesc in gol cu ochii rataciti, priviri seci si in fuga spre nicaieri. Traim intr-o lume a indiferentei. Ne uitam doar la invelis, doar la carapacea care imbraca sufletul si nu mai avem rabdare sa ii vedem continutul.

Vreau sa vorbesc despre acei oameni cu totul si cu totul deosebiti. Ori foarte inteligenti, ori foarte creativi, ori fermecatori, ori cu talente extraordinare, ori cu aspiratii care ne motiveaza - ori despre acele persoane care le au pe toate si a caror bunatate vine din interior natural, fara efort, fara prefacatorie si fara a fabrica si cosmetiza frumusetea sufletului pur si neatins de alti factori externi. Sunt acele persoane care au talente exceptionale, rezultate remarcabile, care muncesc sacrificand multe lucruri pentru a-si atinge telul. Aceia pentru care renuntarea la ceva placut si reconfortant pentru ei nu are nici o valoare atata timp cat munca le aduce acel refugiu, acea multumire, acea sclipire si lumina, acea incununare de care sufletul lor are nevoie.

Am avut si eu onoarea si privilegiul sa cunosc astfel de persoane. Au batut la usa sufletului meu incet si discret. Au aparut ca o ploaie intr-o zi torida de vara, ca o oaza intr-un desert arid, ca o lumina intr-o intunecime de nedeslusit, ca un pod peste o prapastie abrupta, ca un refugiu si o mangaiere. De curind printre persoanele deosebite care apar in viata mea s-a mai strecurat un om care pe cat ii era infatisarea de micuta pe atat de mare ii era intelepciunea. Un om de o maturitate iesita din comun si care mi-a oferit o adevarata lectie de viata in ciuda virstei fragede. Un luptator care a luat viata in piept si a caror cuvinte merita savurate ca o delicatesa, ca un lucru inedit. O persoana care traieste, pretuieste si savureza fiecare moment, inspirandu-i si incercand sa le insufle si celor din jur acelasi optimism care stie sa-ti lase pe buze un zambet. El insusi e o carte plina de invataminte, un spirit viu si autentic. Mi-a deschis ochii si nu mi-a spus ce mi-ar fi placut sa aud, nu m-a mintit frumos, ci a incercat sa ma faca sa constientizez anumite greseli (daca le pot numi asa) pentru a le evita, sau mai bine zis pentru a avea mai multa grija de mine, pentru a nu ma neglija, pentru a ma pretui mai mult. Am fost impresionata sa constat ca intr-o lume falsa, superficiala, plina de egoism, rautati, invidii si interese meschine, dar vie, mai exista si astfel de persoane frumoase la suflet.

La polul opus mai sunt acei oameni deosebiti constienti de calitatile pe care le au, cu o foarte mare incredere in ei si cu o stima de sine mare, care s-au transformat in aroganti, intoleranti si sarcatistici. Sunt cei care nu mai au nevoie de cei din jurul lor deoarece considera ca in ei gasesc destule resurse pentru a avea succese si impliniri. Sunt acele persoane care se considera ca fiind cele mai bune, care se bat cu pumnul in piept ca nu tolereaza prostia - dar care nu fac nimic pentru a o stopa sau pentru a arata drumul drept datorita timpului pretios pe care l-ar putea pierde cu cei din jur. Nu le pasa daca le ramai prieten sau nu, considerand ca pierderea e a ta si nu a lor. Observa cele mai mici greseli pe care le faci, sunt critici si nu accepta sa-i contrazici, simtindu-se ofensati. De obicei sunt foarte aroganti, ironici si insensibili datorita unor evenimente neplacute sau a unor experinte vaste de viata. Au un aer sfidator, de superioritate, admirandu-si propria persoana si incercind sa-i priveasca cu ochii critici pe cei din jurul lor. Uneori acorda atentie celor din jur doar pentru a-si verifica sarmul sau pentru a-si completa sau extrage anumite trasaturi de care ar avea nevoie. Poseda calitati extraordinare, cu unele inzestrati de la nastere, altele dobindite de-a lungul timpului. Carapacea si exteriorul sunt frumos decorate, dar in sufletul lor e gol, intuneric si frig. Nu ma simt deloc inferioara, ii respect si admir, dar nu pot accepta aerul de superioritate pe care il emana. Cunosc si am intalnit astfel de persoane pe care incerc sa le accept asa cum sunt.

Viata ca o piesa de teatru...

Nu am mai scris de ceva vreme pentru ca nu mi-am gasit cuvintele. Mi-am dat seama ca nu ma mai regasesc in lucrurile in care gaseam odata fericirea, linistea si armonia. Nu mai vreau ceea ce vroiam odata, nu mai cred in ceea ce credeam, nu mai gasesc placere in ceea ce fac. Sufletul imi e un desert arid care tanjeste dupa o oaza. Incerc sa-mi pastrez echilibrul intr-o lume a extremelor. Simt ca ma plimb pe o sfoara si ma balansez intre ganduri si sentimente, intre prieteni si jucatorii de suflete, intre ura si iubire, intre oamenii care vin si pleaca. Sunt un clovn pe scena vietii care isi dreseaza zambetul. Stau si ma intreb daca oare mai exista oameni care daruiesc din putinul lor si celorlalti. E de ajuns sa imparta un zambet, un gand, o impresie, o incurajare, o strangere de mana pentru ca noi sa fim mai bogati. Nu ma refer la bogatia materiala ci la cea spirituala. M-am plimbat prin ganduri ca pe aleile unui parc pustiu in care as fi vrut sa regasesc din nou o raza de soare sau macar o floare. Incerc sa trec peste podul de lacrimi si sa opresc timpul. Ma privesc dar nu mai sunt eu. Cred că Marquez spunea că fiecare dintre noi avem o viata publica, o viata privata si una secreta. Viata publica e viata pe care o oferim tuturor celor ce ne privesc , viata privata e cea destinata familiei si prietenilor apropiati si cea secreta e cea pe care uneori o ascundem si sufletului nostrum (o iubire neimpartasita, o suferinta pe care vrem sa o dam uitarii). Am invatat sa ma astept sa fiu dezamagita, numai ca uneori si cel care a invatat bine lectia o poate da in bara. Ma gandeam ce viata frumoasa as putea avea daca nu as fi vizitata pe neasteptate de dezamagire. Nu e bine sa astepti prea multe de la oameni, sau sa supra-apreciez o persoana. Am fost dezamagita de unele pareri, de intamplari, de mentalitati sau chiar si de unele persoane. Poate si eu le-am dezamagit, la randul meu. Am reusit sa descopar ca unii nu sunt asa cum credeam eu ca sunt. Sunt oamenii pe care ii cunosti in anumite momente din viata si ramai foarte impresionat de ei, incat ai impresia ca i-ai asteptat toata viata. Dar incet, incet vine momentul cand realizezi ca sunt doar himere sau doar reflectii a ceea ce vroiai sa gasesti. Dupa un dus rece si un gust amar incep sa inteleg ca oricat ma incapatanez eu sa cred in oameni viata imi arata contrariul. Eu cred ca fiecare persoana care intra in viata mea are un scop precis sau un rol. Cineva imi va arata drumul iubirii, altcineva ma va invata sa sper si sa cred, cineva imi va arata ce inseamna dispretul, egoismul si rautatea in asa fel incat sa apreciez iubirea. Ma gandeam cu cati oameni interactionez zilnic, care ar fi rolul lor in viata mea si ce poze ar trebuie sa le asociez fiecaruia. Unii imi sunt prieteni gata oricand sa ma ajute si sa-mi ofere o mangaiere. Altii intra si raman in viata pentru totdeauna. Mai sunt oamenii pe care i-am iubit o vreme, pe urma i-am urat, pentru ca mai apoi sa revin la sentimente mai bune. Mai sunt oamenii care au plecat din viata mea si pe care din pacate nu-i mai pot aduce inapoi. Mai sunt oamenii care au intrat in viata pentru o perioada scurta de timp dar a caror amprenta va ramane mult timp impregnata in sufletul meu. Mai sunt oamenii misionari care intra in viata pentru a oferi o lectie de viata, pentru a impartasi o experienta de viata sau pentru a incuraja. Dupa ce isi indeplinesc misiunea dispar. Mai sunt oamenii care apar si dispar in diferite momente trecatoare ale vietii. Ei pot reprezenta episoade cheie din viata noastra pentru ca pot oferi schimbari majore. Dezamgirea va trece sau se va cicatriza, dar sunt lucruri care niciodata nu se vor mai intoarce: speranta pierduta, oportunitatea oferita si irosita, vorbele si cuvinte aruncate in van si sageata otravita ce raneste sufletul.

Eat pray love

De ce oare nu luptam pentru atingerea viselor noastre si ne plafonam, ne multumim cu rutina zilnica si nu facem nici cel mai mic gest pentru a iesi din anonimat? Ne complacem in aparente, in falsitati si ne prefacem ca ne este bine cand ne fapt o mie de ganduri ne macina si ne fac sa constientizam ca in viata noastra lipseste acel ceva, aceea savoare, acea aroma a fericirii.

Sunt persoane care au puterea sa ia viata de la capat, sa lupte pentru as indeplini dorintele, pasiunile chiar daca asta inseamna sacrifici si eforturi care ne-ar putea descuraja si ne-ar determina sa ramanem in aceea situatie sau in aceea viata sufocanta.
Ei bine da, sunt persoane gata sa strabata lumea intreaga pentru as regasi identitatea pierduta. Asa cum e si cazul lui Liz Gilbert (Julia Roberts) are tot ceea ce si-ar dori o femeie: un sot iubitor, un camin primitor si o cariera de succes însă realizează că nu este fericită în căsnicie şi divorţează.. Nemaigasindu-si locul in propria piele ajungand la concluzia ca de fapt ea nu dorea deloc sa se casatoreasca.

Da am fost la film asta dupa ce am citit si cartea in care m-am regasit si care mi-a placut foarte mult. Mananca, roaga-te, iubeste. Elizabeth Gilbert.

Dupa divort incepe o relatie cu un tip mai mic de varsta decat ea, totul pare minunat, insa isi da seama ca locul ei nu este langa el, nu simte ca poate imparti in fiecare seara perna cu el. Fiind cuprinsa de depresie, indoieli, insatisfactii si panica, se hotaraste sa abandoneze totul pentru un an si sa plece de una singura prin lume, in cautarea vietii la care visa.

Si uite asa Liz din poveste a plecat sa cunoasca viata. A fost in Italia… sa manance, s-a ingrasat. A fost in India…s-a rugat. A fost in Indonezia …sa iubeasca.. Trei tari care incep cu litera I, trei tari total diferite ca si cultura. Trei tari unde s-a schimbat si a reusit sa ma schimbe si pe mine si sa ma regasesc, sa ma identific din ce in ce mai bine cu personajul. M-am simtit de parca eram acolo, de parca vorbea cu mine. M-a facut sa spun ca fata din poveste sunt eu. Trei tari care incep cu I si care fac referire la propriul eu, la dorinta de a ne regasi. Italia reprezinta corpul, India reprezinta spiritualitatea si Indonezia echibru si marea iubire.

Cartea si filmul reprezinta o poveste interesantă, pe care o recomand tututor femeilor care se simt cuprinse de nefericire sau care isi pun tot felul de intrebari despre cine suntem şi ce merităm?

Ne invata sa ne cunoastem pe noi insine si sa prindem putere pentru a face ceea ce simtim. Cartea pleaca de la o experienta de viata reala dar stau si ma intreb cate dintre noi am avea curajul sa renuntam la tot (avere, familie, serviciu, casa) si sa plecam in lume pentru a trai propriul destin?

Intrebarea pe care si-o pune fiecare femeie nu numai cea din film este nu numai ce trebuie sa schimb in viata mea? dar si cum sa schimb? Cartea si filmul ne invata sa nu ignoram ceea ce merita cu adevarat iubit si sa nu ne indepartam de lucrurile care ne fac placere.

Este de admirat puterea de a merge pana la capat chiar daca era coplesita de sentimete contradictori. Puterea de a se ridica dupa fiecare suferinta si de a merge mai departe ne poate purifica devenind mai puternice. La inceputul cartii iubirea ii distruge echilibrul interior lui Liz dar la final sentiment de iubire este cheia echilibrului. Iubirea adevarata din finalul cartii o schimbă, o implineste si ii ofera energia de care are nevoie. Descopera sufletul pereche care pentru ea este o oglinda care iti arata toate defectele si calitatile pe care le ai.

Descopera ca te lupti atat de mult sa fi fericit si exact atunci cand atingi fericirea trebuie sa lupti pentra a o pastra. Cateva citate spendide care merita tinute minte si care sunt adevarate lectii de viata:

“E usor sa te rogi cand ai nevoie de ajutor, dar sa continui sa te rogi chiar si cand criza a trecut e ca un proces de cicatrizare, care-ti ajuta sufletul sa pastreze tot ce a reusit cu greu sa dobandeasca”. Ne ridicam ochii spre cer si imploram ajutor numai atunci cand avem un necaz, o problema in rest uitam sa mai vorbim cu cel de Sus sau macar sa-l salutam.

“Cand in sfarsit, trecutul ti-a devenit trecut, lasa totul in urma. Apoi coboara de aici si incepe sa traiesti restul vietii. Cu bucurie adevarata”.Trebuie sa invatam sa traim in prezent indiferent cat de drag sau cat de dureros este trecutul, indiferent cat de mult si-a pus ampreta asupra noastra, noi trebuie sa avem puterea sa mergem mai departe pentru un viitor mai bun.Ridica privirea si mergi mai departe.

Cei 4 fraţi care ne vor ajuta mereu dacă îi ţinem cu noi: inteligenţa, prietenia, tăria şi… poezia. Reprezinta cele patru virtuti necesare oricarui om pentru a fi fericit.

„Rezolvă-ţi acum problemele pentru că altfel vei avea de înfruntat consecinţele lor mai târziu.”
„Dacă îşi pierde echilibrul, îşi pierde puterea.”
“Nu încă!” (ca şi răspuns la o întrebare la care “da” ar fi fost minciuna, iar “nu”, adevărul, ar fi stârnit suferinţă).”
„De ce trebuie să existe mereu un motiv practic pentru tot ceea ce facem?”
„Toată durerea şi necazurile lumii sunt cauzate de oameni nefericiţi.”
„Menţinerea echilibrului perfect este o artă, o ştiinţă, şi o religie”

„LOVE AND DO WHAT YOU WANT.”

Marea vacanta mare

Orice sfarsit poate fi considerat un capatat de drum sau inceputul a ceva nou. Vara a trecut, a durat cat o clipita si a inceput toamna. Am ramas cu amintiri placute din aceasta vara. A fost o vara plina de emoti, schimbari radicale, de usi inchise si altele deschise. Au fost momente cand am avut ocazie sa fiu doar eu cu mine si cu ale mele ganduri. M-am regasit sau macar am incercat sa ma recompun, sa ma redescopar si sa ma regasesc deoarece imi era dor de mine. Am facut ordine in suflet incercand sa inchid in mine toate supararile si tot zbuciumul interior. Am lasat sa iasa la iveala doar speranta si zambetul. Zambetul e cel care ne infrumuseteaza viata, ne binedispune si nu in ultimul rand ofera o multumire sufleteasca celor care il ofera dar si celor care il primesc. Speranta m-a ajutat sa merg mai departe, mi-a oferit sprijin si a fost un prieten de nadejde cand credeam ca totul e pierdut. Acum imi amintesc cu drag de vacanta, de cum am ajuns si m-am aruncat in mare. Eram ravasita, marea era agitata, ne-am regasit si ne-am consolat una pe alta. M-am lasat luata de valuri, imbratisata si mangaiata de apa calduta de un albastru inefabil ce parca se contopea in armonie perfecta cu cerul azur si cu vanticelul ce alunga incet, incet nelinistea si grijile. A fost un vis, o mare de ganduri ce ma linisteau, o frumusete sclipitoare pe care am incercat sa le pastrez in suflet sa nu le mai dau drumul, sa fie ale mele vesnic. Am privit mare si m-am gandit ca albastrul e culoarea dorului nebun, al nu ma uita, al iubiri. Marea este un cufar cu intamplari traite si retraite de oameni care inca mai sunt sau poate de mult plecati. Cufarul cunoaste povestile fericite de viata, iluzile pierdute, suferintele,iubirile si secretele noastre pe care le stocam in strafundurile ei, in locuri numai de noi stiute. E secretul meu si al marii. Priveam marea si ma cufundam, imi alunga si-mi spala tristetea, imi vindeca ranile si-mi oferea in dar soarele ce ma incalzea si imi oferea ce are el mai de pret, lumina. Mi-a oferit o scoica in care am pastrat iubirea. Marea e o poveste fara sfarsit, un infinit in care clipele si momentele trebuie savurate ca un deliciu. Cum as puea descrie senzatia aceea de disparitie a nispulul de sub picioare care imi gadila talpile? Nisipul se disperseaza asemenea gandurilor mele care se pierd in clepsidra timpului. Marea va purta mereu nostalgia si melancolia unei povesti fara sfarsit, al unui infinit fara margini, al unei iubiri vesnice. Valurile mi-au furat o lacrima ce apartinea trecutului,un gand hoinar si parca adierea vantului ma facea sa aud strigatul inimii tale care ma cheama la ea.Plangem,iubim zambim, speram, visam si ne privim in marea care este gata oricand sa ne mangaie sufletul, sa ne ofere o particica din frumusetea ei, din linistea ei si din zbuciumul valurilor care se lovesc de tarm asemenea deziluzilor si supararilor ce bat la poarta sufletului nostru. Marea e oglinda sufletului.

Lacrimi si suspine

Cu totii avem momente cand suntem suparati pe lume, pe viata, pe societatea in care traim si chiar pe tara noastra. Exista in viata fiecaruia clipe de ratacire, de deznadezde, de tristete acuta care uneori ne indeamna spre gesturi necugetate si ne intuneca mintea si sufletul. Vrem sa uitam de suferinta apasatoare sau de supararile pe care le avem si pe care le consideram ca fiind fara iesire, fara rezolvare si atunci incercam sa pozam in cei mai fericiti oameni, sa ne mintim, sa ne amagim ca suntem bine. Zâmbim adesea pentru a ne apăra. Zâmbetul e un scut de apărare. De cele mai multe ori nu înţelegem ce se află dincolo de un chip zâmbitor. Nu ne place sa ne deschidem sufletul, ne inchidem in carapacea noastra si tragem obloanele si ne gandim la o modalitate de eliberare de uitare si atunci intindem mana spre Doamna cu coasa crezand ca ea e scaparea. M-a impresionat cazul Madalinei Manole a carei fana eram si ma gandeam ca nu cred ca nu exista cineva care sa nu se fi simtit vreodata coplesit si sa nu se fi gandit la calea cea mai usoara, la moarte,la sinucidere. Nu toti suntem la fel de puternici si uneori fragilitatea si sensibilitatea umana refuza sa accepte anumite lucruri sau pur si simplu nu se poate adapta la anumite schimbari sau realitatea de zi cu zi e mai greu de disecat si atunci prefera sa se arunce in bratele mortii. Toti trecem prin momente de disperare, de depresie cand valul te poate arunca si te pot lua definitiv. Chiar si cei mai puternici oameni care pot muta muntii din loc au momente de slabiciune si pot cadea in capcana suferintei. Viata e frumoasa si urata, e egoista si plina de speranta, e iubire si e ura, e bunatate, e o lupta continua cu noi. Cunoastem putin si vorbim prea mult despre semenii nostri. Ne placem sa ne dam cu parerea sa facem supoziti dar nimeni nu stie ce in sufletul celui de langa tine si atunci nu avem dreptul sa judecam pentru ca toti avem defecte, toti facem greseli si mai inainte de a judeca pe altii ar trebui sa invatam sa ne autoevaluam, sa ne gasim calitatile si defectele si modalitati de a indrepta defectele. Nu putem judeca un om, dar putem invata multe de la cei din jur. Cand trecem prin astfel de momente ar trebui indiferent cat de adanc e intunericul sa ne agatam de o zi de maine de speranta in mai bine. Viața trebuie trăită asa cum este. Si eu am trecut prin astfel de momente si acum stau si ma gandesc daca suferinta s-ar fi acutizat as fi avut puterea sa merg mai departe si sa ies la liman sau m-as fi afundat in intuneric? Viata ne este dată spre a fi trăită si asta m-a ajuta in acele momente. TRAIESTE-TI SUFERINTA..DAR NU TE PIERDE IN EA.

Alegeri

Din cate stiu eu se apropie perioada admiterii la facultate, ceea ce ma face sa-mi amintesc cu emotie acele clipe prin care cu cativa ani in urma am trecut si eu. Emotii, stress, temere in ceea ce priveste un posibil esec si multe intrebari. Uneori viata arata ca o linie dreapta ce poate fi parcursa simplu. Alteori insa ea se izbeste de cate o optiune si vireaza brusc. Asa se intampla si in cazul alegerii unei facultati, atunci cand revine intrebarea pe care o auzeai cand erai mic si anume ce vrei sa te faci puiule cand o sa fi mare? De data aceasta raspunsul pe care il alegi sau il dai va fi final. Si cum timpul te constrange pentru ca admiterea iti bate la usa ajungi sa te intrebi: ce-mi place sa fac? Oare asta imi doresc? Imi va placea meseria pe care am de gand sa o aleg? Am sa fac fata la facultatea respectiva? Ma reprezinta alegerea facuta?? Oare se castiga bine? E o meserie de viitor si cu cautare pe piata muncii?

Alegerea unei facultati este unul din momentele dificile din viata noastra deoarece in cele mai multe cazuri e in stransa legatura cu meseria pe care am dori sa o imbratisam la absolvire sau de ce nu inca din timpul facultatii. In general specialistii ne sfatuiesc conştientizarea calităţilor, abilităţilor şi cunoştinţelor necesare noului drum ales, sa optam pentru o meserie pentru care exista cautare pe piata pentru a nu trece printr-un esec si bineinteles sa-ti alegi o meserie care sa-ti placa si care sa te faca fericit. Un alt sfat al specialistilor ar fi sa apelam la un consilier de cariera sau la agenţiile de plasament sau firmele de căutare in care eu sincer nu am incredere (dar asta este o parere personala care nu vreau sa influenteze pe nimeni).

Posibilitatile pe care le ofera Romania pe piata muncii sunt putine iar potentialii angajatori ,in mare parte, pun acccent pe experienta care dupa parerea lor ar trebui sa fie mare. Nu se gandesc nici o clipa ca acel tanar tocmai a iesit de pe bancile facultatii si experienta se acumuleaza in timp. De asemenea nu trebuie uitat si faptul ca se tine cont de gradul de rudenie sau "spaga" materiala oferita de tanarul interesat de job. Vestitul PCR(PILE CUNOSTINTE RELATII) functioneaza foarte bine la ora actuala in Romania si pot sustin asta cu multe argumente si exemple concrete. Cunosc si exista foarte multe persoane care au obtinut un loc de munca prin astfel de tehnici si tactici. Ce e si mai grav e faptul ca o parte din aceste persoane au si avansat tot pe baza vestitului PCR iar pregatirea lor de cele mai multe ori e deficitara sau lipseste fiind protejati si sprijiniti de vestitele PILE. Multe persoane ne sfatuiesc sa alegem facultatea care ne place si implicit meseria care am vrea sa o practicam cu drag pentru ca spun ei ca banutii vor veni mai tarziu. Cu cativa ani in urma gandeam la fel si de aceea am ales o facultatea care-mi placea si a carei materii urma sa mi le insusesc in decursul celor 4 ani de facultate. Mi se pareau interesante materiile care urmau sa fie predate si in care aveam multe cunostinte, negandindu-ma sub nici o forma la partea materiala. Acum nu as mai face aceeasi greseala, m-as gandi mai intai la partea financiara si de abea apoi la dragostea mea pentru meseria aleasa. Sunt sigura ca multi ma vor contrazice, dar oare atunci cand vine flutarasul de salariu si realizezi ca de abea iti platesti facturile si ca mai trebuie sa mai si traiest,i plus ca la alte lucruri nici nu mai visezi (vacante sau alte mici placeri), mai poti spune ca faci ce-ti place? Mai poti fi fericit si entuziast cand practic nu ai nici o motivatie? Bineinteles exista bucuria sau satisfactia ca esti de folos in cazul meu elevului care ajunge sa acumuleze cunostinte si sa obtina rezultate bune la exemene si care la sfarsit iti multumeste pentru ceea ce ai facut pentru el. Dar oare aceasta recunostinta din partea elevului in cazul meu este de ajuns ca sa pot trai din bani de salariu? Parerea mea este ca atunci cand iti alegi meseria pe care ai vrea sa o urmezi ar trebui sa ne gandim in primul rand la partea financiara si pe urma la ceea ce ne place sa facem. Daca dupa munca depusa la sfarsitul lunii primesti un salariu motivant si observi ca nu mai intampini greutati atat de apasatoare automat vei ajunge sa iubesti si meseria respectiva. Nu vreau sa fiu ipocrita dar toti avem nevoie si de bani nu numai de vorbe de genul lasa important e ca faci ce-ti place da dar sti eu trebuie sa mai si traiesc. Ei lasa ca peste cativa ani o sa ai mai multi bani da dar pana atunci ce fac? Poate peste cativa ani o sa imbatranesc si nu o sa-mi mai pese. Poate daca as putea intoarce timpul as alege o meserie care sa-mi placa dar sa-mi ofere si satisfactie financiara adica un salariu decent nu sa ma imbogatesc dar sa pot trai in limitele normalului. Citeam zilele trecute un studiu si am realizat cu stupoare ca un numar destul de mare de elevi sau absolventi de facultate isi doresc sa ajunga direct manageri,directori sau sa preia afacerile familiei si sa se transforme din angajati in angajatori fara cea mai mica experienta. Vrem sa fim sefi cu cat mai putina munca. Ei bine eu nu vreau sa fiu manager vreau sa fac ceea ce-mi place si sa fiu rasplatita in functie de munca depusa si de rezultatele obtinute.Voi avea timp sa ajung si manager dar toate la timpul lor si daca va fi cazul.

In concluzie atunci cand va hotarati sa alegeti o facultate pe care sa o urmati este bine sa va ganditi cu atentie. Raspunsul este numai la voi si nu trebuie sa va influenteze nimeni nici macar parinti. Multi fac greseala si aleg o facultate pentru ca este la moda sau pentru ca prietenul meu este la aceasi facultate. De asemenea in hotararea pe care o veti lua vizavi de alegerea unei facultati trebuie sa aveti in gand urmatoarele criteri:

Meserie de viitor sau nu

Partea financiara

Placut/neplacut

Greu/usor in raport cu munca prestata si cu banii pe care i-ati putea castiga.

Abilitatile, competentele si cunostintele care te recomanda pentru jobul respectiv.

Experienta. (sunt unele persoane care au intrat in contact cu meseria respectiva inainte de a urma cursuri de specialitate in cadrul unei facultati si care au foarte multe cunostinte si exemple relevante,studi de caz care ii face perfecti pentru absolvirea acelei facultati)

Facultate cu profil uman sau Facultate cu profil real.Ori iti plac cifrele si esti mai tehnic orientat spre matematica, inginerie sau calculator si atunci alegi realul. Ori iubesti comunicarea,adori sa scri eseuri,iubesti literatura,iti place sa fi creativ si ai un simt artistic dezvoltat si atunci preferi ceva umanist.

Criterile sunt multe atunci cand ne alegem facultatea sau profesia dar raspunsul e in fiecare din noi si nu in ce ne spune unul sau altul sau in ce citim pe internet.Decizia alegeri trebuie sa ne apartina numai noua chiar daca poate vom realiza mai tarziu ca alegerea nu a fost una tocmai reusita. Macar vom fi impacati cu noi fara regrete si in acest caz vom fi singuri responsabili de ce am ales deoarece nimeni nu te cunoaste mai bine decat tu insuti.

Misoginul

Apreciez foarte mult barbatii care au calitati si stiu sa-si foloseasca atuuriile in scopuri utile atat celor din jur cat si lor. Admir barbatii civilizati care stiu sa-si exprime punctul de vedere fara lovituri sub centura si care stiu sa respecte o femeie fara a fi misogini.

MISOGÍN, -Ă, adj. (Bărbat) care urăște femeile. 2. Adj. Care manifestă, exprimă ură față de femei. [Var.: misoghín, -ă s.m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

In zilele noastre barbatul misogin este omiprezent. Incepand din trafic cand un barbat vede in fata lui o masina care face manevre bizare si spune raspicat: Asta-i femeie!!! de asta conduce asa. Barbatul in sine nu se gandeste nici o clipa ca poate se inseala deoarece sunt atatia barbati care gresesc atunci cand sofeaza. In primul rand ar trebui sa ne gandim ce inseamna in ziua de azi sa fi misogin? sa faci poante deocheate despre femei? Sa nu lasi o femeie sa faca un anume lucru, pe motiv ca e femeie si nu se descurca? Nu vreau sa fiu critica si trebuie sa recunoastem ca uneori si noi femeile avem astfel de comportament in raport cu barbati. De exemplu: in bucatarie ii mustruluim ca nu stiu sa taie o ceapa sau le aruncam cuvinte mai putin civilazate cand inseala si uneori avem impresia ca numai ei pot inseala, dar sa nu uitam ca si femeile au predispozitie in a-si insela partenerul. In acest caz avem de a face cu termenul de :

MISANDRIE, (misos — ura, Andros — Barbat), adica ura fata de barbati sau baieti.

Barbatul misogin in majoritatea cazurilor se vede si se considera ca fiind barbatul perfect atotstiutor, avand calitati superioare oricarei femei (frumusete, inteligenta si un IQ care ar trebui sa sperie orice femeie). Barbatul misogin considera femeia un parazit care vrea sa-i cotropeasca portofelul si sa-i cheltuie banii. MISOGINUL iubeste sa ironizeze femeia, sa o faca sa se simta inferioara, sa o ridiculizeze de cate ori are ocazie, o jigneste si are satisfactie atunci cand ii descopera slabiciunile. Din definitia de mai sus care apartine dexului observam ca barbatul misogin uraste femeia. Dar de ce sa urasti o femeia care nu ti-a facut nimic?

Misoginul e arogant si ii place la nebunie sa faca femeile sa sufere dupa el.In cazul in care este parasit prefera sa spuna ca femeile sunt „usoare”, avide dupa banii si interese iar cea care l-a parasit a fost o escroaca sentimentala care nu era buna la nimic, nici chiar la pat, si care i-a mancat si putini bani care ii mai avea. Vi se pare cunoscut micul portret?

Probabil ca macar o data in viata v-ati confrutat cu un astfel de barbat care vede femeia incapabila la volan, incapabila sa desfasoara anumite activitati la serviciu sau acasa si care are mult mai putine cunostinte si o pregatire precara in comparatie cu el care ar trebui vazut ca ZEUL suprem. Dupa parerea mea exista 2 tipuri de misogini:

1. Barbatul sau misoginul smecheras de cartier - un fel de baietas dupa blocurile gri care considera ca toate femeile sunt moarte dupa organul sau pe care si-l proslaveste si bineinteles dupa bani lui. Spune cu tarie ca le uraste ca sunt proaste si sunt pe interes si cu ocazia asta mai asculta o manea de genu: femeia e perversa…..

2. Misoginul intelectual - cel care se cunoaste foarte bine, a citit foarte multa psihologie, in special pe Nietzsche (“femeile sunt mai putin decat superficiale”) si sustine cu argumente ca barbatul e superior femeii pana in panzele albe. Dar sa nu uitam ca Nietzsche era un barbat complexat!!!

Ce e mai trist este ca si acum, cand se presupune ca suntem o societate evoluata, despre femeie inca se vorbeste ca fiind ceva neinsemnat. Si atunci de ce barbatul misogin uraste pe cineva neinsemnat? Sau mai bine spus de ce sa faci atata caz in legatura cu o persoana care iti este indiferenta sau care reprezinta pentru tine un NIMIC?

Eu vreau sa cred si sa sper ca misogini vor intelege ca atat noi femeile cat si ei ca barbati avem nevoie unii de alti pentru a coexista si pentru a colabora. Fiecare isi are propriu rol in societate si in viata de zi cu zi asa ca nu e cazul sa fie misogini. Cu parere de rau afirm ca misogini sunt niste frustrati care nu au prea multe asteptari de la cei din jur sau care influentati de anturaj (in sens negativ) sau din teribilism prefera sa desconsidere femeia. Mai exista si barbatul care a iubit o femeie ce l-a facut sa sufere si acum catalogheaza toate femeile dupa cea care i-a ranit sufletul considerand ca toate sunt la fel, motiv care il face sa se transforme intr-un misogin. Misoginismul din unele manele sau din anumite melodii hip hop ajung sa influenteze si sa sustina si mai multa misoginismul. Daca un barbat uraste o femeie care a gresit impardonabil atunci este liber sa o paraseasca dar sa-ti displaca o femeie fara a avea motive si argumente solide care sa-i sustina antipatia, ura si misoginismul atunci e clar ca barbatul respectiv are reale probleme. Misoginismul nu face decat sa traga inapoi evolutia unei societati unde fiecare isi are locul si rolul lui si unde fiecare colaborare femeie barbat poate fi folositoare si constructiva. Ar trebui ca fiecare misogin sa se gandeasca o clipa daca nu ar mai exista femeile pe cine ar mai strange in brate cum si-ar mai satisface pulsiunile si impulsurile sexuale ?? Ar spune noapte buna si te iubesc unui robot.Atata noi femeile cat si barbati avem nevoie unul de altul si ar trebui sa vedem acest lucru ca un cerc perfect inchis din care daca unul dipare cercul nu se mai poate inchide sau a carui jumatate lipseste.

Cateva bancuri despre misoginism:

Sună cineva insistent la uşă. Bărbatul deschide.

- Bună seara, sunt Moartea! am venit după viaţa ta!

Bărbatul se întoarce şi strigă după femeia lui:

- I’auzi, viaţa mea, pe tine te caută!

Care este deosebirea dintre o femeie şi un papagal?

- Amândoi vorbesc fără noimă, dar măcar papagalul are o scuză.

De ce sunt atatia barbati cracanati?
Lucrurile fara importanta sunt totdeauna puse intre paranteze.

Cum se numeste un barbat inteligent, sensibil si frumos?
Un zvon.

Barbatul il intreaba pe Dumnezeu: "Doamne, de ce ai creat-o pe femeie asa frumoasa?"
Dumnezeu raspunde: "Pentru ca tu sa o iubesti."
Dar Doamne," spune barbatul, "de ce ai facut-o asa proasta?"
Dumnezeu raspunde: "Pentru ca ea sa te poata iubi."

Care este diferenta dintre un barbat si un PC?
PC-ului nu trebuie sa-i spui decat o data.

Care este deosebirea dintre o maslina si creierul unui barbat???
-Culoarea...

Aparente

Ne lăsăm conduşi de aparenţe, trecem lucrurile cu vederea, le luăm de bune aşa cum le observăm, speculăm şi credem prea mult în părerile altora, fără a încerca măcar o secundă să ne conturăm o opinie personală. Suntem mult prea ocupati, prea grabiti pentru a avea timp sa analizam persoanele faptele si gesturile lor. Ne formam mult prea repede pareri si tragem concluzi pripite in ceea ce-i priveste pe cei din jurul nostru. Omul de langa noi e caracterizat strict prin prisma imaginii sale exterioare iar valorile, caracterul, principiile, inteligenta sunt nesemnificative in contactul nostru cu cei din jur. Frumosul se raporteaza la sexualitate la identificare cu vedeta de la televizor in asa fel incat impulsurile vizuale ne conduc si ne fac sa uitam de cea ce este cu adevarat important in relatia cu oricine si anume sufletul. Nu mai avem timp sa ne cunoastem pe noi insine(sa ne autocunoastem) sa ne analizam si sa ne facem introspectia propriei constiinte. Nemaiavand timp nici de propria persoana automat nu mai suntem interesati nici de cei din jur decat superficial. Preferam sa luam totul de-a gata sa acceptam orice parere preconceputa. Avem momente cand stam langa persoane zile,luni,ani si nu realizam ca aceea persoana este inzestrata cu foarte multe calitati dar in schimb observam ca are picioare frumoase, haine de firma sau ultima masina de fita.Nu mai avem rabdare sa descoperim profunzimea sufletului unei persoane sa o cucerim treptat asemenea unui loc virgin. Ne plictiseste misterul si preferam sa gandim rapid si sa obtinem absolut totul cat mai repede cu putinta si fara efort. Preferam sa analizam totul la suprafata si din acest motiv de foarte multe ori ajungem la concluzia ca aparentele inseala. Eu consider ca este important sa le accordam oamenilor din jurul nostru cateva momente pentru a-i cunoaste, a-i intelege, a-i accepta asa cum sunt chiar daca uneori suntem antipatici cu unii dar amabili cu alti, important e adaptarea noastra in orice relatia .Eential este sa ramanem noi, sa nu ne schimbam si sa ne manifestam firesc. Sa incercam sa fim mai profunzi sa alegem intotdeuana profunzimea si nu aparentele. Sa cercetam,sa descoperim persoana de langa noi asemenea unei comori. Intotdeauna vom gasi ceva nou in cel de langa noi,ceva ce ne va uimi si surprinde in mod placut sau neplacut dar important e sa ne pastram verticalitatea sa socializam si sa-i acceptam pe cei din jur asa cum sunt.

Parerile personale

Este normal sa avem pareri personale si sa le expunem fara a ne eschiva sau fara a a avea vreo jena. La fel de bine suntem liberi sa criticam pe oricine si sa ne formam propriile opini pe care sa le putem sustine cu argumente solide. Insa sunt situatii cand tragem concluzi pripite, judecam gresit si jignim persoanele din jurul nostru doar dupa aparente. De cele mai multe ori ne place sa ne dam mari, ne credem atotstiutori si aberam mult in asa fel incat sa avem satisfactia ca am reusit sa ne impunem si sa-i cream persoanei de langa noi impresia ca-i suntem net superior. Avem tendinta sa ne formam mult prea repede pareri si sa etichetam o persoana fara a avea rabdare sa o cunoastem sa o intelegem. Nu avem rabdare sau nu suntem in stare sa fim empatici si nici macar nu incercam sa simtim ce simt ceilalti. De cele mai multe ori opiniile noastre sau dorinta de a eticheta tin de niste frustari care incep sa refuleze sau de la niste ideei preconcepute sau pur si simplu influenta celor din jur. Ne placem sa ne distram pe seama altora, sa-i luam peste picior si sa-i ironizam fara sa incercam mai intai sa vedem interiorul celui in cauza fara sa-l ascultam fara sa-i dam vreo sansa. Sunt atatea situatii cand tragem concluzi pripite: de exemplu intr-un mijloc de transport in comun vedem o domnisoara cu o fusta foarte scurta cu decolteu foarte mare si unii se gandesc ca e o femeie usoara ca vrea sa atraga privirea unui baiat sau barbat. Sau vedem o batrana cu hainele rupte si ponosite dar nu cerseste doar sta pe o banca sau asteapta la semafor si ne gandim ca cerseste. Am putea inainte de a eticheta sa ne gandim ca poate domnisoarei in cauza ii este cald sau poate se simte bine imbracata asa si nu are nici o dorinta de atrage pe cineva. Poate batrana respectiva nu are banii si atunci e nevoita sa se imbrace asa. Faptul ca sta pe o banca nu trebuie sa ne duca cu gandul ca ar dori sa cerseasca ci poate vrea sa se odihneasca. Sunt momente cand avem tot dreptul sa etichetam dar chiar si atunci e bine sa fim moderati si sa ne gandim ca oricand putem sa trecem printr-o situatie asemanatoare. Inainte sa judeci pe cineva e bine sa te gandesti ca oricand poti fi si tu etichetat. E bine sa ramanem oameni frumosi la suflet si sa ne gandim ca in fiecare seara cand punem capul pe perna avem ceva de imbunatatit la propria persoana.

Prietenul… la nevoie se cunoaşte

Prieteniile vin si se duc, infloresc si se ofilesc, se aprind si se sting, atat de repede incat uneori te intrebi unde a disparut prietenul care a avut cheia sufletului meu? Unele prietenii se pierd cu trecerea timpului altele se distrug datorita unor conflicte altele le intrerupi si dupa o perioada le reiei. In urma acestor prietenii nu devii mai bogat sau mai fericit, mai mai urat sau mai destept si nici problemele nu se rezolva cat ai bate din palme. Prieteniile te ajuta sa-i oferi sufletului tau vesmantul de care are nevoie pentru a simti caldura, a simti speranta si sprijin moral. Daca ai cel putin un prieten adevarat atunci esti un om cu adevarat bogat, un norocos. O prietenie adevarata iti da incredere in tine si in cei din jur si te face sa zambesti cand credeai ca totul e pierdut. Prieteniile adevarate sunt acelea in care nu trebuie sa ceri ajutorul cand ai nevoie, ajutorul ti se ofera imediat ce prietenul tau afla de problema inainte ca tu sa il ceri. Prietenul adevarat e cel care niciodata nu te face sa plangi ci intotdeauna iti va sterge lacrima dar niciodata nu iti va provoca plansul. Prietenul adevarat e cel care se uita in ochii tai si stie ce simti, te cunoaste dupa gesturi, dupa cum pasesti adica te simte ca si cum ai fi parte din sufletul lui. Doua inimi ce se unesc si devin un suflet mare, cel al prieteniei. Prietenie adevarata este cand iti stie gusturile, stie ce-ti place, stie daca esti fericit sau suparat fara sa-i spui tu, se bucura pentru tine, plange pentru tine si risca pentru tine. Este acela care te cearta, nu te tine numai in laude, daca stie ca gresesti te cearta nu-i este frica ca te superi. Mai exista si asa-zisi prieteni care se lauda ca iti ofera sufletul pe tava dar care tradeaza cu prima ocazie si pe urma se victimizeaza. Dar in acest context nu esti nici primul nici ultimul care sufera dupa o prietenie pierduta. Pana si Iisus a fost tradat de Iuda asa ca avand lacrimile siroinde si cu inima franta treci mai departe si speri ca vei intalni un nou suflet care iti va deschide o mica portita ca sa te cuibaresti. Prietenul adevarat e cel care deschide portita atunci cand crezi ca totul e fara iesire dar oare ce faci cand ajungi sa bati la portita iar prietenul o inchide si mai bine cu lacatul?? Acum putem vedea prietenia adevarata pentru ca atunci cand totul ne merge bine avem in jurul nostru multi prieteni care mai de care mai iubitori dar cand viata ne loveste nu mai gasim pe nimeni in jur. Prietenul adevarat va fi intotdeauna gata sa te ajute si intotdeauna usa catre sufletul lui va fi deschisa. Dar ce faci cand privesti in ochii cei crezi sincer si sti ca te minte si minte dar cu sinceritate in glas neaga si-ti jura prietenie vesnica? Strangi din dinti si speri ca va recunoaste. Ierti prietenul ce te raneste dar nu uiti. Senzatie de tradare exista si vrei sa ierti dar parca acum nu poti pentru ca ti-ai oferit sufletul pe tava si in schimb ai primit un mare NIMIC.

Cu cat ma critic mai tare cu atat ma indepartez de mine insumi. M-am pierdut in amanunte. Zambetul de altadata a pierit. Numai el mai deschidea usa sufletului meu, era oglinda inimii mele.

Se spune ca nu poate castiga cine nu a invatat sa piarda. Speram intotdeauna ca vom reusi sa invingem, numai asta ne mai ofera puterea de a merge mai departe. Ma uit in oglinda si vad niste ochii mari si goi si ma intreb unde e fata de altadata? Unde sunt telurile si visele marete? Vad miezul de foc si de tristete al naivitatii mele, increderea puerila in anumite persoane care oricum m-au dezamagit si care mai devreme sau mai tarziu asteapta sa ma intorc cu spatele sa infinga adanc pumnalul. Eu vorbind cu mine:

Ai strans prea multe in tine, acum plangi si refulezi.
Unde este razboinica din tine? Ridica-te, mobilizeza-te, nu fi penibila, doar stii ca in viata nu ai voie sa obosesti. Nu esti singura pe lume, chiar daca asa ti se pare acum. Ai prieteni care te iubesc si te respecta, care sunt langa tine si te vor sustine mereu. In fiecare zi faci pe profesoara, te autoevaluezi, iti dai notele deloc mari. Esti prea exigenta cu tine. Ti-e teama sa recunosti cat de copil ai ramas?

Capul sus!!! Sterge-ti lacrimile si nu uita ca a "cadea nu inseamna a ramane jos, ci a porni de acolo cu mai mult entuziasm, cu mai multa incredere si cu mai multe motive de a castiga".(Octavian Paler).

Trebuie sa ai puterea sa te ridici!!! In viata fiecare facem greseli mai mari sau mai mici, daca le putem numi asa, dar trebuie sa le privesti ca lectii de viata, sunt infrangeri care vor face victoria mai dulce. Trebuie sa ai incredere in visele tale, nu darama castelul de sperante si nu te lasa prada disperarii, chiar daca azi te-ai lovit si te doare. Lupta si nu fi copil!!! Accepta-ti slabiciunile, chiar daca ele te-au invins, probabil maine te vor ridica. Accepta-ti greselile pentru a putea merge mai departe. Inima te-a pacalit azi, ti-a jucat o farsa si te gandeste unde e ratiunea?? Ratiunea isi mai ia uneori concediu, se satura de atata concentrare. Nu fi dezamagita, priveste in zare si gandeste-te ca prin tot ce ai trecut a fost o iluzie a vietii si chiar daca vei cuceri intregul Univers nu vei cuceri de fapt NIMIC.

"Exista infrangeri care nu doboara, ci inalta." - Caminante

Nu te vom uita, niciodata!

Desi in ultima perioada viata mea este o furtuna, un viscol, se pare ca au aparut si alti nori negri la orizont, conform zicalei „un necaz aduce dupa sine si altele mai mari”. Azi pamantul si omenirea, la fel ca si mine de altfel, suntem mai saraci, mult mai singuri si mai tristi. A mai plecat un om a carui bunatate, simplitate si sfaturi imi vor lipsi atat mie cat si celor din jur. Vreau sa cred cu tarie ca a plecat intr-o lume mai buna, ca se va odihni in pace dupa o viata plina de suisuri si coborasuri si ca se va reintalni cu cel de care ii era cel mai dor. Cuvintele sunt de prisos, nu au nici o valoare, sunt fara sens, sunt seci si goale pentru a descrie pierderea unei fiinte dragi. Lacrimile spala obrajii, dar nu pot alina durerea si nu pot mangaia suferinta. Pana mai ieri radeam, glumeam si ne bucuram iar azi ma uit si totul e pustiu. Nimic nu ducem cu noi dincolo, doar pe noi (sufletul si corpul). Restul e doar zbucium. Ne zbatem cat suntem in viata sa adunam averi, functii si sa avem o pozitie profesionala cat mai buna… dar fara rost pentru ca pe toate le lasam aici. Suntem simpli trecatori, niste turisti prin propria viata. Niste samante ce se transforma in floricele, atat de firave ca pot fi oricand distruse de Forta Divina. Floricele cresc, se maturizeaza, devin flori care cu timpul se ofilesc, se vestejesc si mor. Asta suntem noi, niste flori. Cineva imi spunea acum cateva luni ca unul dintre cele mai importante lucruri in viata unui om o reprezinta perpetuarea speciei. Atunci eram prea egoista sa inteleg ce spune. De fapt nu vroiam sa inteleg, dar astazi poate mai mult ca oricand realizez ca samanta, adica urmasii, sunt cei mai importanti. Ei vor pastra vie amintirea noastra si ne vor duce numele mai departe. Bogatia unei flori sta in samanta pe care o lasa pe pamant, in copiii pe care ii daruieste lumii. Fiecare samanta oferita pamantului are valoarea ei. Cel mai tare m-a impresionat si m-a uimit unitatea si dorinta oamenilor de a-l ajuta si de a-l sprijini pe cel indurerat de la un simplu gest (oferirea batistei sau al umarului pe care sa plangi) pana la lucruri mai serioase. Este emotionant cum oameni pe care poate nici nu-i cunosti se mobilizeaza la necaz, cum devin empatici si incearca sa te sprijine, sa-ti inteleaga durerea si sa te ajute neconditionat si fara vreun interes. Ma bucur ca mai exista si astfel de oameni carora le multumesc.

Amintirea ei o vom pastra vie in inimile noastre !!!

Viata bate filmul

De multe ori traim momente de care nici noi nu ne dam seama…insa viata este facuta sa o traim, sa putem face fata oricarei situatii, sa avem puterea sa mergem mai departe atunci cand simtim ca nu mai putem, cand ne simtim doborati la pamant incercam cu ultimele puteri sa ne ridicam si sa continuam chiar daca sufletul e rupt in bucati si distrus. Omul e facut sa rada, sa planga, sa sufere si sa spere ca totul va fi bine. Ma gandeam zilele astea ce mult imi plac filmele de actiune, cele romantice, cele cu final fericit si chiar si cele triste dar am realizat ca insasi propria mea viata e un film care cuprinde toate aceste genuri si cred ca ar putea concura cu usurinta la castigarea unui Oscar. Am realizat si eu in ultima perioada ca da, viata bate filmul. Uneori propria viata e mai siropoasa mai antrenanta, mai plina de peripeti, mai plina de durere si tristete decat un film care ni se parea extraordinar de bun. Orice film are realitatea lui si tind sa cred ca nu degeaba multe filme sunt inspirate din viata noastra. Sunt momente in care tu esti personajul principal si viata ti se deruleaza in fata ochilor asemenea secventelor de la cinematograf in care apar situatii in care nu te-ai fi imaginat nicodata sau prin care nu credeai vreodata ca vei trece. Ajungem sa trecem prin clipe care candva poate ne faceau sa ne fie rusine sau sa plecam capul sau dimpotriva, prin momente care ne starnesc admiratie si stima, important este ce faci in astfel de situatii in care personajul principal esti chiar tu iar viata ta se transforma intr-un film cu o actiune si mai complexa decat ti-ai putea tu imagina. Viata asta nu trebuie sa fie resemnare, regret, durere ci putere si dorinta arzatoare de a merge mai departe cu toata povara pe care o poti avea sau nu. Cineva imi spunea zilele astea ca de obicei un film bun lasa in urma lui un Oscar sau replici memorabile asa si si cu viata chiar daca uneori poate fi mai lunga ca un film de 2 ore sau mai scurta trebuie sa lasam ceva in urma noastra indiferent daca iesim mai devreme sau mai tarziu de pe scena vietii. Ce are in comun viata unui om cu cea a unui film este ca orice inceput are si un sfarsit, ca orice e frumos va deveni la un moment dat un "acel" ceva neplacut. De obicei filmul are un regizor care decide tot legat de punerea in scena a secventelor in schimb regizorul vietii noastre este insusi Dumnezeu care hotareste paginile destinului nostru. Uneori viata poate fi mai dura decat un film. Asa cum un film bun lasa urme in sufletul nostru in mintea noastra asa si viata noastra trebuie sa ramana vie in inima celor care ne iubesc si ne admira.

Pentru Barbatul din tine!

Dumnezeu a lasat ca femeia sa fie jumatatea barbatului, sa-l completeze si sa formeze un tot pentru a se desavarsi impreuna. Oare cati dintre barbati mai stiu la ora actuala sa iubeasca o femeie, sa o faca sa vibreze, sa tremure, sa-i bata inima in piept si sa se simta femeie? Dragostea de mama, de sora, de fiica - e un pic altfel decat iubirea pentru femeia cu care iti imparti noptile, bucuriile, necazurile si care va fac sa va simtiti barbati. Femeia pe care o vrei langa tine are nevoie de un strop de respect, o picatura de recunostinta, putina intelegere, un gram de tandrete si multa iubire. Incearca in fiecare zi sa o faci sa zambeasca, sa-i luminezi chipul, sa-i aduci un gram de veselie pentru ca mai apoi te vei binedispune si tu si toate iti vor merge bine. Saruta-i fiecare centimentru al pielii, adormi cu ea in gand si dimineata gandul sa-ti fie tot la ea. Hraneste-o cu dragoste, fii rabdator cand te cara prin magazine la shopping, apreciaza-i mancarea chiar daca e arsa, spune-i ca e frumoasa chiar daca s-a ingrasat, nu-i uita ziua de nastere, amintirile dragi si incearca sa suporti cu stoicism povestirile despre prietenele ei sau toanele pe care din cand in cand le mai are. Celulita sau vergeturile sa le declari solemn si cu glas duios ca cea mai sexy parte a corpului ei. Chiar daca a imbatranit si pielea are imperfectiuni sau riduri gandeste-te ca anii au trecut si peste tine si oglinda va arata acelasi lucru si in cazul tau - dar tu iubeste-o pentru ca e langa tine si pentru ca te face sa te simti asa cum tie iti place si cum numai ea stie. Nu o lovi, ocroteste-o, alint-o, strange-o in brate si numai asa ii vei simti inima batand, trupul vibrand si buzele ei cersind dupa sarutarea ta. Las-o sa se faca frumoasa, sa se machieze, nu o conturba chiar daca te enerveaza ca sta prea mult in baie - o face tot pentru tine ca sa te simti bine ca ai langa tine o femeie frumoasa, o poti considera o rasplata din partea ei pentru ca vrea sa te faca mandru. Nu uita sa-i spui ca o iubesti, ca ii multumesti pentru tot ceea ce face pentru tine (treburi casnice, nervi de la serviciu, sfaturile utile, grija pentru casa, pentru copii). Spune-i ca ti-e dor de ea, ca-ti lipseste, ca sufletul tau are nevoie de ea asa cum pamantul are nevoie de apa. Gandeste-te ca fara ea sufletul tau ar fi pustiu si inima ar fi doar o jumatate incompleta. Respecta-i família, prietenii, chiar daca ti se par nesuferiti pentru ca si ei respecta aceeasi femeie si armonia si buna intelegere sunt potrivite si pentru tine si pentru ea. Nu o jigni niciodata, nu-i spune vorbe urate si nu o transforma intr-o servitoare pentru poftele personale pentru ca atunci sigur nu vei fi Barbat ci un las. Nu uita ca fiecare femeie e unica in felul ei si nu le poti compara intre ele pentru ca in ochii tai ea trebuie sa insemne perfectiunea, chiar daca din cand in cand mai arunci priviri si ocheade si altor femei, nu uita sa-i spui ca e frumoasa si ea e aleasa - chiar daca ea va realiza ca nu e asa iti va zambi si va aprecia sentimentele tale nobile. Daca vrea sa te cunoasca, sa te intelega, daca iti pune tot felul te intrebari ciudate accepta-le pentru ca vrea sa se apropie de tine, vrea sa te cunoasca, sa-ti simta sufletul aproape de al ei si atunci te iubeste cel mai mult cand ii pasa, cand intreaba, cand cerceteaza. Cand ai ranit-o mai bine pleaca sau arata-i ca regreti dar nu o amagi pentru ca inseamna ca-i faci rau jumatatii sufletului tau, deci implicit si tie insuti. Iubeste gingasia ei si accepta-i atat invelisul(trupul) cat si miezul(sufletul) si numai atunci vei putea spune ca IUBESTI femeia din toate strafundurile sufletului tau. Vrei sa fi iubit la infinit, iubeste femeia de langa tine pana la infinit!!!!

In abis

Astazi m-am simtit fara vlaga, fara suflu, fara dorinta de viata… asemeni unui peste fara apa, si eu simteam ca ma inec in amintiri, ca ma afund in trecut si parca mi-e teama de viitor. Nu am mai fost de mult in abisul melancoliei si parca ma lupt cu mine, cu ratiunea, cu inima si strig si urlu. Vreau inapoi la zambetul de altadata, la copilul ce nu avea griji, la adolscenta rebela si nu la omul matur, cu atatea si atatea responsabilitati. Vreau sa fug de mine o vreme, sa uit. Imi e dor de mine… un dor nebun simt uitandu-ma in trecut ca nu mai sunt eu parca as fi altcineva in acelasi trup si incerc sa ma regasesc . Ma uit in oglinda. Si totusi privirea e aceeasi, ochii sunt limpezi. Doar ei mai au cheia sufletului meu. Simt ca am renuntat la mine si sunt intre da si nu, intre a fi si a deveni, intre a vrea si a putea, intre trecut si viitor. Intr-o lume in care ma simt prinsa. Pierduta in iluzii si vise, in realitate si fictiune, pierduta in norii negri ce-mi ameninta linistea si sufletul, ce-mi sfarama in picioare sperantele, ce ma invaluie in mister. Incerc sa sorb din paharul fericirii, dar nu mai pot pentru ca pocalul e plina de incertitudini. Pana acum am fost prea grabita ca sa traiesc fiecare sentiment in parte, am uitat cum e sa fiu copilul de altadata. E ciudat ca atunci cand suntem mici ni se spune sa nu facem anumite lucruri pentru ca nu avem voie sau pentru ca vom avea destul timp la maturitate. Iar cand inaintam in varsta ni se spune sa nu ne mai comportam ca niste copii. Incerc sa nu fug de ceva ce pare greu, ca mai apoi sa realizez ce simplu era. Duc o lupta cu mine din care sper sa inving, sa castig comoara adica aceea liniste de care un suflet trist are nevoie. In fiecare zi descopar lucruri noi si exact atunci cand ma gandesc ca nimic nu ma mai poate surprinde…. apare altceva!

Viata e frumoasa, poate nu o privesti tu din unghiul bun...

Orele trec... S-a mai dus o zi, o saptamana, o luna si inca un an din viata noastra a ajuns la final. Aceeasi rutina zilnica, aceleasi actiuni zilnice... Muncim pe branci pentru cativa banuti, ne zbatem sa promovam, sa obtinem functii, ca sa putem avea mai mult. Banii castigati prin atata truda, stress, munca depusa, ore petrecute peste program la munca, pe toti ii cheltuim pe haine, pe electrocasnice, pe mancare si pierdem din vedere ce e mai important: viata noastra, sentimentele noastre si ale celor din jur. Ne afundam in existenta noastra plictisitoare si repetitiva, asemenea unor mici robotei. Uitam sa ne traim viata si sa traim fiecare clipa ca si cum ar fi ultima. Traim intr-o amorteala, intr-o rutina din care ne mai trezim doar atunci cand intervine ceva cu un impact puternic asupra noastra. In fiecare zi primi lectii de la viata, unele mai interesante ca altele, care ne fac sa iesim din hibernarea noastra zilnica, sa ne putem intrebari si sa incercam sa ne schimbam sau sa facem ceva ca sa pretuim un pic mai mult viata noastra si sanatatea pe care o avem.

Azi vorbind cu cea mai buna prietena a mea am primit o veste trista, care m-a trezit un pic, m-a facut constienta si ma gandeam ce as face daca azi ar fi ultima zi din viata mea. Cum as trai-o? Ma gandeam ca viata e asa fragila si efemera: azi esti si maine te duci ca si cum nu ai fi existat pe pamant. Multi dintre noi ajungem sa pretuim sanatatea doar dupa ce o pierdem, iar cand ne imbolnavim am vrea ca totul sa fie ca inainte si sa fim in forma. Uneori ne ia valul si uitam esentialul, suntem coplesiti de griji, de tensiuni de tot feluri care uneori nu-si au rostul. Ceea ce e cu adevarat esential e viata, e aerul pe care il respiram si pentru care ar trebui sa-i multumim zilnic lui Dumnezeu. EL ne ofera privilegiul sa fim atat de bogati incat sa ne mai putem bucura de inca o clipa, de inca o zi. Nu pastra nimic pentru o ocazie deosebita, fiecare zi traita este o ocazie deosebita. Multi dintre noi isi cumpara haine si le pastreaza pentru ocazii speciala. La fel si cu alte lucruri care ni se par de valoare: avem tendinta de a le pune deoparte pentru o anume zi mai deosebita. Dar inainte de a pastra aceste lucruri ar trebui sa ne gandim ca poate acea zi nu va mai veni, sau poate nu vom mai apuca sa purtam haina cea noua. Cert este ca niciodata nu vom putea schimba cursul vietii si de aceea cel mai bine ar fi sa nu ne impovaram sufletul si mintea cu sentimente de ura si razbunare care nu ne-ar face decat sa pierdem din vedere ce e mai important: viata e scurta si trebuie traita din plina in asa fel incat sa simtim fericire si bucurie prin fiecare por al pielii.

E bine sa traim fara teama si sa nu uitam sa traim pur si simplu. Carpe diem!!! Sa incercam macar pentru o zi sa impartasim cu cei dragi un zambet, o gluma, o imbratisare, un pupic, un gand bun, deoarece fiecare secunda, fiecare minut e deosebit. Sa nu uitam sa impartasim absolut orice cu cei dragi, sa facem ce ne propunem si daca ceva merita vazut si auzit sa-l facem fara a mai sta pe ganduri. Fiecare zi este unica in felul ei pentru ca ne este data sa o traim cu bune si cu rele. Nu uitati sa petreceti fiecare zi asemeni zilei voastre de nastere, in asa fel incat in fiecare zi sa fie onomastica voastra, pentru ca maine poate fi prea tarziu.

„Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima, pentru ca una din ele chiar va fi”.Jeremy Schwartz

„Am ajuns la concluzia ca speranta este ultima pierdere umana, deoarece fiecare muritor spera, pana in ultima clipa, ca el va fi vesnic, ca o va pacali pe doamna in negru! Din pacate, nimeni nu a reusit s-o pacaleasca! In fata ei mergem singuri, chiar daca suntem inconjurati de cei dragi, pentru a da socoteala propriei noastre constiinte, doamna in negru nefiind decat oglinda in care ne privim pentru ultima data de pe acest taram.Staccato - Franturi de viata

Legat de postarea anterioara vreau sa va asigur ca-mi merge bine (vorba celor de la Simplu, oficial imi merge bine).

Postarea respectiva a fost o simpla idee pe care i-am dedicat-o unei prietene ale carei probleme m-au purtat cu gandul la trecut si la o poveste demult incheiata, la un capitol inchis din viata mea. Va multumesc tuturor celor ce m-ati sunat sau m-ati cautat ca sa verificati daca sunt bine. Va sunt recunoscatoare pentru grija voastra.

Respect si recunostinta pentru cei carora le datoram ceea ce suntem azi

Pentru unele persoane respectul si recunostinta sunt doua cuvinte simple, fara nici o valoare si pe care foarte multi le ignora necunoscandu-le sensul. De multe ori uitam sa spunem cuvantul magic, acel cuvant care face cat o mie de fapte si gesturi: e acel "Multumesc". Uneori suntem atat de ocupati sau avem atat de multe probleme incat uitam sa fim recunoscatori. In alte situatii ne simtim stanjeneti fata de persoana care ne-a intins o mana atunci cand aveam nevoie de ea si realizam intr-un final ce greu ne este sa-i spunem un simplu multumesc. Majoritatea oamenilor au conceptii de genul "te respect, ma respecti", "iti dau ceva trebuie sa-mi dai si tu mie", ceea ce nu e chiar normal. Se considera ca atunci cand faci un efort in a ajuta o persoana o faci dezinteresat, fara a astepta ceva in schimb. De obicei astepti sa ti se multumeasca iar daca acest lucru nu se intampla incepem sa devenim egoisti, sa judecam persoana respectiva devenind razbunatori. Ideal ar fi daca faci un bine sa nu ai nici un interes personal, sa nu astepti nici o recunostinta la schimb. Important ar fi ca ai facut o fapta buna. Important e ca intr-o buna zi acele persoane carora le-ai facut un bine sa-si aduca aminte de tine cu recunostinta, sa fi reusit sa le castigi respectul chiar daca la vremea repectiva nu au realizat. Au fost momente cand am ajutat persoane care mi-au cerut sprijin si care la vremea respectiva mi-au fost recunoscatoare. Din pacate unele persoane au facut din asta un obicei, iar cand incercam sa le explic ca nu ii pot ajuta la nesfarsit m-au considerat o persoana rea.

Cateodata si mie mi-e greu sa fiu recunoscatoare sau sa-mi deschid sufletul spre niste oameni care, desi sunt pe cale de disparitie, au un caracter exemplar, o inima de aur, de teama sa nu fiu dezamagita. Ii sunt recunoscatoare mamei mele, lui Dumnezeu si vietii pentru tot ceea ce mi-a oferit. Am multa recunostinta pentru colegi, profesori, prieteni si chiar pentru cei care m-au dezamagit si mi-au ranit sufletul. Pentru ca datorita lor am devenit mai puternica, ei m-au invatat sa ma ridic atunci cand cad, sa devin mai sigura pe mine pregatindu-ma pentru viitoarele greutati din viata. Consider ca in fiecare om exista si o parte buna de la care putem invata ceva si pentru asta trebuie sa le fim recunoscatori. Exista persoane care arunca cu multumiri in toate partile, dar oare cati rostesc acest cuvant din suflet, oare cati simt cu adevarat recunostinta fata de efortul depus de acea persoana care nu avea nimic de castigat si totusi te-a ajutat. "Multumesc" seamana cu acel "te iubesc" pe care multi il declara unei persoane dar fata de care e posibil sa nu simta acest sentiment plin de profunzime si sensibilitate - poate e vorba doar de ceva mai frivol, artificial.

In concluzie, nu trebuie sa uitam sa spunem "multumesc" si "cu placere " atat pentru o fapta buna cat si pentru o rautate, pentru ca orice palma si orice sut primit este un pas inainte si pentru asta trebuie sa fim recunoscatori ca am avut ocazia sa primim o lectie.

Le sunt recunoscatoare tuturor celor care m-au ajutat sa fiu ceea ce sunt astazi. Multumesc!!!!

Respectul venit din partea celor pe care ii respecti, valoreaza mai mult decat aplauzele unei multimi intregi... (Arnold Glasgow)

Fericit cel ce nu asteapta recunostinta, acela nu va avea nicio dezamagire. (Anonim)

A avea sentimente de recunostinta si a nu le exprima este ca si cum ai impacheta cu grija un cadou si nu l-ai da. (William Arthur Ward)

De ce se termina o relatie?

Zilele astea am filosofat cu o foarte buna prietena a mea si am ajuns sa vorbim despre viata, despre trecut,despre greutati, bucurii ,despre cat de repede se termina o prietenie sau o relatie.

Nu o sa vorbesc iarasi despre iubire si frumusetea ei despre vise si optimism ci despre motivele care duc la destramarea unei prieteni a unei relatii.Iubirea si prietenia sunt minunate dupa mine o definitie completa ar fi aceea a lui BALZAC : "A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile." De obicei cand sentimentul de iubire dispare cand nu mai exista respect cand apare violenta, minciuna si lipsa increderi putem spune ca s-a terminat.E dureros ,e greu sa spui ca totul s-a naruit ,vise, sperante si anii pierduti.Si toti ajungem sa ne intrebam de ce s-a terminat? cum s-a ajuns aici ? Raspunsurile sunt foarte variate dar pornesc de la faptul ca noi uitam ca pana nu demult persoana de langa noi reprezenta finta cea mai adorata, cea careia ii ofeream iubirea si inima pe tava, uitam ca in trecut am iubit-o, incepem sa aruncam cu noroi si sa jignim. De cele mai multe ori egoismul, trufia, incapatanarea, mandria incep sa ia locul iubirii, aparand reprosuri, vorbe grele uitand cu desavarsire momentele frumoase cand ne uitam in ochii celuilalt si ne juram iubire vesnica. In rautatea noastra nu realizam ca suntem penibili si incepem sa jignim, sa aruncam vorbe grele, sa ne rugam prietenii sa aleaga intre noi si cealalta persoana. Fiecare crede ca celalalt a gresit, ca e o victima, dar nimeni nu concepe nici in ruptul capului ca vina apartine ambelor persoane implicate. Asa cum iti asumi iubirea la inceputul relatiei asa e bine sa-ti asumi si esecul unei relatii, sa recunosti ca vina apartine ambelor parti si ca nu e cazul de victimizare. Eu am iubit foarte mult chiar daca aceea relatie nu mai exista dragostea adevarata pe care i-am purtat-o ma face sa zambesc de fiecare data cand imi aduc aminte de ceea ce am trait si ma face sa ii doresc lui o viata cat mai linistita si mai frumoasa.E bine sa ramanem fara resentimente pentru ca numai asa putem sa ne vedem de viata noastra. Eu zic ca cel ce accepta terminarea unei relatii si pastreaza in sufletul sau numai momentele bune, numai clipe de iubire, acela poate spune ca a iubit cu sufletul.E bine sa iesi dintr-o relatie cu capul sus sa traiesti cu demnitate dragostea ce candva ai purtat-o si intotdeauna sa lasi loc de buna ziua pentru ca nu trebuie uitat ca ceea ce candva ai pupat nu poate fi scuipat.

De ce se termina o relatie ??

Conflicte de tot felul

Stresul si dezamagirile

Rutina si monotonia

Inselarea asteptarilor si dezamagirile de tot felul

Partea financiara.Unii considera ca dragostea trece prin stomac fiind foarte materialisti.

Partea sexuala.Atunci cand exista incompatibilitate intre parteneri care pun foarte mare pret pe viata intima.

Minciuni.

Atunci cand exista doua persoane cu un caracter puternic care isi doresc sa se domine unul pe altul

Regrete

Nu am mai scris de foarte mult timp si probabil va intrebati care sunt motivele? Ei bine exista in viata fiecaruia un moment cand se sfarsesc anumite etape si trebuie sa priveasca spre viitor, un viitor, destul de incert.Am incercat sa fac o mica analiza a ultimilor ani si desi se spune in general ca nu e bine sa ai regrete eu am realizat ca sunt multe lucruri pe care le regret.De obicei este bine ca in viata sa regreti un lucru pe care l-ai facut decit sa ai regretul unui lucru pe care nu l-ai facut. Consideram, ca traind mereu conform crezului meu din acel moment, fara compromisuri fata de mine insusi si actionand in sensul in care gandesc nu voi ajunge sa spun niciodata: ca regret ca nu am actionat intr-un fel sau altul.Incerc sa imi accept greselile sau deciziile luate (bune sau nu tocmai bune) in speranta ca in sufletul meu nu se va instaura acel “Daca".Din pacate acel "Daca" si-a facut simtita prezenta poate si datorita faptului ca am tot cugetat pentru a gasi soluti la diverse situati cu care m-am confruntat.

Am parcurs cu gandul fragmente din viata mea, idealuri implinite si neimplinite, momente de fericire si momente de tristete … multumiri si regrete …si cred ca fiecare persoana a avut sau are aspirati inalte, dorinte pe care vrea sa le implineasca.Din pacate toate aceste lucruri necesita luare unor decizii corecte pentru a nu avea regrete, pentru a incerca sa nu-i ranim pe cei din jurul nostru, pentru a nu ne cladi fericirea pe necazul si suferinta altora.Si atunci apar ganduri care ne macina si care ne fac sa ne intrebam daca nu era mai bine sa actionam conform instinctului sau poate ar fi fost mai bine sa actionez in conformitate cu ce simteam la vremea respectiva.Faptul ca as putea aduce suferinta celui de langa mine ma face sa renunt la ceea ce este important pentru mine.De obicei fugim de regrete incercam sa le negam dar acestea revin peste ani aducand remuscari, pareri de rau.Lasam in urma un Gol ,timpul pierdut si cateva ganduri pe care incercam sa le estompam de fiecare data cand apar. Incerc sa ma mint ca destinul e de vina dar nu e asa, destinul ni-l facem singuri.Incerc sa ma iert pentru deciziile gresite pe care le-am luat pentru a nu le mai repeta sau sa le iau ca simple experiente de viata sau ca simple fapte care s-au petrecut dar, e al naibii de greu. Ma incurajez spunandu-mi ca trebuie sa depasesc trecutul sa privesc spre zarea inalta, spre viitor dar mi-e foarte greu pentru ca telurile mele sunt destul de greu de atins si asta ma face sa ma tem sa ma intreb de ce oare astept atat de multe de la mine, in fond sunt doar un om.

O sa-mi fac un tabel pentru mine ca sa vad ce regrete am ca peste ani sa le evit, sa nu le repet:

• Regret ca: am fost superficiala cand trebuia sa fiu profunda si invers.
• Unul dintre cele mai mare regrete e faptul ca am pretuit ce trebuia sa dispretuiesc si am dispretuit ce trebuia sa pretuiesc si sa apreciez.
• Regret ca am fost rea cand trebuia sa fiu buna si invers.
• Regret ca uneori vorbesc prea mult si ranesc in loc sa tac.
• Regret ca sufletul imi joaca feste exact atunci cand ar trebui sa fiu mai fericita ca niciodata.

Cum spunea si Octavian Paler in Viata ca o corida:

"Uneori, ma gandesc ca nici greselile,nici regretele nu tin de hazard, ca un om nu poate face orice greseli si nu poate avea orice regrete. Sunt greseli care pot fi savarsite numai de anumiti oameni si regrete care nu sunt la indemana oricui."